Patru copii au ajuns la spital, luni, după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier în județul Galați.
Vinovat pentru producerea accidentului este chiar șoferul microbuzului care transporta 16 elevi. Acesta nu ar fi oprit la stop, fiind lovit de un autoturism care circula regulamentar pe un drum cu prioritate
„Şoferul unui microbuz şcolar care circula dinspre satul Negrea spre localitatea Schela, la intersecţia cu DJ 251, nu a oprit la stop, intrând în coliziune cu un alt autoturism. În microbuz se aflau 16 pasageri, iar în urma impactului, patru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani au suferit contuzii uşoare, fiind transportaţi la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi, Aurelian Ropotan, citat de Mediafax.
În urma accidentului a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele şoferului microbuzului.