Patronatele critică dur Ordinul președintelui ANPC privind informarea consumatorilor de către operatorii economici cu privire la adaosul comercial aplicat în raport cu prețul de achiziție.
Potrivit Confederației Patronale Concordia, măsura va duce la distorsionarea mediului concurențial în lanțul de aprovizionare al produselor alimentare și nealimentare și la încălcarea drepturilor operatorilor economici ce își desfășoară activitatea pe teritoriul României.
“Pe lângă încălcarea legislației naționale și europene în materie de concurență, implementarea acestui proiect va genera efecte negative la nivelul investițiilor, al consumatorilor, al relațiilor B2B, din punct de vedere logistic, dar și al diferenței de tratament între comercianții și platformele online stabilite pe teritoriul României prin comparație cu cele din afara României, în special din state terțe”, au declarat reprezentanții Concordia.
Potrivit patronatelor, pe lângă încălcarea legislației naționale și europene în materie de concurență, implementarea acestui proiect va generea efecte negative la nivelul investițiilor, al consumatorilor, al relațiilor B2B, din punct de vedere logistic, dar și al diferenței de tratament între comercianții și platformele online stabilite pe teritoriul României prin comparație cu cele din afara României, în special din state terțe.
Organizațiile mediului de afaceri din România subliniază că o astfel de măsură ar reprezenta un comportament intruziv nedorit al statului față de mediul de afaceri, ar crea un climat investițional ostil în anumite sectoare ale economiei, într-un context geopolitic oricum complicat și, ca atare, solicită respingerea în integralitate a proiectului.