"Patriotismul ca misiune de camuflaj". Andrei Pleșu: "Sîntem, pe toate planurile, fete mari, sarea pămîntului, zîna zînelor"

Scriitorul Andrei Pleșu a abordat într-un editorial publicat luni tema patriotismului exagerat care ține să ignore realitatea și să ascundă defectele doar din sentimente de dragoste de țară. Acesta a dat exemplul unui interviu unei angajate a Fundaţiei Humboldt care într-un inteviu în Germania a prezentat problemele pe care le au cercetătorii români din domeniul științele umaniste și sociale, ceea ce a provocat nemulțumirea altor persoane care doreau ca aceasta să treacă cu vederea și să laude țara.

"Ascultam tristul discurs al interlocutorei mele si mă tot întrebam unde şi cînd mai auzisem genul ăsta de pledoarie. Să nu se supere compatrioata mea, dar era exact discursul ofiţerilor de securitate de dinainte de 1989, cînd îmi interziceau să mă mai întîlnesc cu străini. De ce? Pentru că aveam obiceiul să bombăn: ba că se cam dărîmă biserici, ba că se cam distrug sate şi monumente de patrimoniu, mă rog, tot felul de asemenea critici injuste, de natură să ne „ciobească” imaginea. Or „rufele trebuie spălate în familie”. Şi, în fond, situaţia de la noi e excelentă (e drept, cu unele, mici, lipsuri), iar viitorul nostru e luminos. Patriotismul înseamnă să bagi dificultăţile sub preş, să lupţi împotriva „calomniilor” duşmănoase prin minciună triumfalistă, să arăţi tuturor, ca un activist responsabil, că sîntem mult mai buni decît cred ei, că, oricum, sîntem mult mai buni decît alţii, dacă nu chiar cei mai buni de pe mapamond! E ceea ce numeam pe atunci (şi aş numi şi acum) „patriotism de camuflaj", a scrie Andrei Pleșu într-un articol postat pe blogurile Adevărul.

"A-ţi iubi ţara nu e a semnala deficienţele existente şi a te strădui să le tratezi. A-ţi iubi ţara e a minimaliza orice deficienţă, oricît de evidentă, sau, şi mai bine, a contesta, vitejeşte, eroic, strămoşeşte, orice „aşa-zisă” deficienţă. Sîntem, pe toate planurile, fete mari, sarea pămîntului, zîna zînelor. Cine nu recunoaşte aceste orbitoare calităţi e trădător, pion al „agenturilor”, venetic, pus să ciopîrţească pămîntul străbun. Odată stabilite aceste „adevăruri”, putem aţipi liniştiţi. Totul e minunat, „în cea mai bună dintre lumile posibile”. Nu mai avem nimic de făcut: doar să ducem „pe culmi” „mîndria de a fi român”!", continuă acesta.

Scriitorul critică obiceiul românesc de "pune batista pe țambal" și de a prezenta situația în așa măsura încât să pară că totul e perfect, deși se știe foarte bine că nu e așa.

"S-ar putea adăuga că, pe meleagurile noastre, pînă şi infractorii înţeleg să-şi ispăşească păcatele scriind foarte originale lucrări savante. Din păcate, doamna din Germania căreia i-am oferit ospitalitatea nu ne-a răsplătit cum se cuvine. N-a observat frumuseţea plaiurilor noastre şi nici puritatea de cristal a moravurilor noastre. S-a legat, nedrept, de cîteva fleacuri, ca să ne înnegrească (nu se ştie de ce) imaginea. Dar vom învinge! Interlocutoarea mea româncă ne asigură că „se luptă” (deşi, la cît stăm de bine, nu prea mai e clar cu ce, pentru ce şi cu cine). Deocamdată, n-am prea văzut-o pe scena publică: nici pentru a amenda insuficienţele (şi gafele) guvernărilor post-revoluţionare, nici pentru a reabilita prestigiul ştiinţific al tezelor de doctorat, nici pentru a oferi şanse de reintegrare tinerilor români care, după studii strălucite în străinătate, au curajul să se întoarcă acasă şi nu găsesc de lucru. Dar asta e! Ne indispune patriotismul lucid, ofensiv, lucrător, reparator, critic. Preferăm patriotismul de camuflaj, patriotismul batistei pe ţambal. E mult mai comod să oftezi, lăcrămos, de pe margine, certîndu-i pe alţii. E şi asta o ocupaţie, care ilustrează foarte bine ceea ce Petre Ţuţea numea „aflarea în treabă ca metodă de lucru la români", încheie Andrei Pleșu.