Patriarhul Daniel, prima reacţie la patru zile de la tragedia din Colectiv: "Lumea să vină la biserică, nu la club! Nu vrem să se considere că facem spectacol" (VIDEO)
Preoții nu au venit să se roage la locul în care s-a produs o tragedie pentru că nu au vrut să deranjeze pe rudele victimelor, care se reculegeau acolo. Aceasta este explicația pe care a dat-o Patriarhul Daniel pentru faptul că până marţi niciun preot trimis de Biserica ortodoxă nu a venit în fața clubului Colectiv ca să se roage pentru cei în suferință.
”Acum ne facem datoria după tradiția și rânduiala noastră. Nu vrea Biserica să rupă liniștea și tăcerea celor care trebuiau să se reculeagă. Nu vrem să se considere că facem spectacol.
Lumea să vină la biserică, nu la club. Noi ne rugăm la biserică. Să nu mai judecăm pe nimeni, să ne rugăm” a spus Patriarhul Daniel, în prima sa ieşire publică, la patru zile de la drama din Colectiv.
Acesta a fost prezent la înmormântarea femeii de serviciu de la club. Maria Ion, de 38 de ani, a lăsat în urma sa cinci copii și un soț paralizat.
”Nu vrem să ne lăudăm, dar am dat copiilor o mică sumă”, a precizat Patriarhul.
Ulterior, Patriarhul a declarat că preoții nu au fost prezenți pentru că există o practică a Bisericii de a se retrage în momentul în care se manifestă ură și ostilitate față de ea. În acest sens, el a dat exemplu marșul tăcerii, în timpul căruia au fost rostite lozinci împotriva BOR. Mai mult, Preafericitul Daniel a susținut că există o adevărată ostilitate comandată față de Biserica majoritară. (Detalii AICI)
#DIRECT_ONE_r2cfzf#