Patriarhia Română transmite că a fost și rămâne favorabilă vaccinării. Ce decizie a luat Patriarhul Daniel cu privire la vaccinare

Patriarhia Română transmite că a fost și rămâne favorabilă vaccinării. Ce decizie a luat Patriarhul Daniel cu privire la vaccinare
Patriarhul Daniel

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a transmis că  Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării în contextul pandemiei.

Potrivit acestia, BOR îndemnă pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea & protejarea lor și a celor dragi.

“Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent.

Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, transmite Vasile Bănescu.

Acesta a mai precizat că Patriarhul Daniel nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, după ce s-a consultat cu medicul personal. Cu toate acestea,  Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, care trebuie să fie un act voluntar, fundamentat pe o informare temeinică:

“Părinte Patriarh Daniel este, ca fiecare dintre noi, o persoană cu un profil medical personal, care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său și care a reflectat la „caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum și la faptulul că acesta este un drept, nu o obligație.”

Dacă va decide să se vaccineze, așa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunța public lucrul acesta.

Dincolo de aceste aspecte ce țin de registrul unor decizii firesc personale, Poziția Patriarhiei Române a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică.

Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni.

În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor și credincioșilor ei cu privire la vaccinare. Opțiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanțiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculațiilor excesive și a extremismelor”, a mai transmis purtătoruld e cuvânt al BOR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)