Patriarhia Română: „Patriarhul Daniel nu a sfințit redacția Trinitas cu trafaletul. Este o tijă de sfințire. Trafalet e pentru neinițiați” (FOTO)

Publicat: 17 06. 2014, 11:45
Foto: basilica.ro

Patriarhia Română a reacționat la știrile apărute, luni, în presă, legate de sfințirea și inaugurarea redacției Trinitas cu trafaletul, de către Patriarhul Daniel.

Purtătorul de cuvânt Constantin Stoica a spus că este, de fapt, „o tijă de sfințire”.

Totodată, acesta i-a numit neinitiați pe cei care nu știu în ce constă slujba de sfințire.

„Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neinițiați, cei care habar n-au în ce constă slujba de sfințire și ce se folosește la slujba de sfințire. Este o tijă de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul că sunt și încăperi mai înalte și care este folosită pentru a unge cu untdelemn sfințit pereții încăperii respective. O tijă telescopică, folosită pentru însemnarea centrului Sfintei Cruci cu untdelemn sfinţit, la sfinţirea clădirilor. Apa sfinţită este stropită cu busuiocul. Este trafalet pentru ignoranţi şi pentru cei care sunt în căutarea senzaţionalului ieftin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei la EuropaFm.

Presa din România a publicat, luni, că redacțiile Radio Trinitas şi Trinitas TV au fost sfiinţite cu trafaletul, în locul tradiţionalului busuioc.

Și presa din Ungaria a preluat imaginile cu patriarhul Daniel și a scris că acesta a folosit la sfințire un trafalet.

Fotografiile făcute la cele două evenimente au fost postate pe basilica.ro, site-ul agenţiei de presă a Patriarhiei Române.

Studiourile radio şi TV ale Trinitas s-au mutat în Centrul Social-cultural Iustin Patriarhul, din cauza unor lucrări de renovare şi consolidare care au loc la Palatul Patriarhiei.