Prezentatorul Dragoş Pătraru a luat o decizie radical în contextul scandalului cu postul public. Acesta a sesizat Comisia de Etică din TVR, invocând încercări de cenzură, intimidare și hărțuire.
„Astăzi, în calitate de avertizor public, am sesizat Comisia de Etică din cadrul SRTV, prezentând un material cu privire la ceea ce noi, cei de la Starea nației, considerăm că reprezintă încercări de cenzură, de intimidare și de hărțuire la adresa noastră, din partea conducerii SRTV.
De asemenea, am fost contactat de către domnul Gigel Știrbu, de la Comisia de Cultură din Camera Deputaților. Client vechi al emisiunii noastre, nea Gigel. Cu atât mai mult apreciez gestul.
Vom prezenta un material complet cu tot ceea ce noi credem că e în neregulă aici, la televiziunea publică. Repet, nu vom face asta în cadrul emisiunii Starea nației și la fel, repet – pentru cei pe care nu prea-i duce bidonul și s-au apucat să facă tot felul de scenarii – nu mai acceptăm să facem emisiunea aceasta aici, dacă acest mod de lucru al conducerii nu se va schimba”, a precizat prezentatorul, potrivit paginademedia.ro.