Pași pentru a vorbi deschis despre intimitate cu partenerul tău
Sexualitatea este un subiect foarte complex și important în relația de cuplu. A vorbi deschis despre asta poate fi un proces sensibil, însă cert este că o astfel de abordare duce, de cele mai multe ori, la îmbunătățirea relației. Se estimează că aproximativ un sfert din numărul de adulți pot avea o tulburare de disfuncție sexuală. Cauzele acestor tulburări sunt variate, la fel și simptomele lor. În general, simptomele pot afecta satisfacția derivată din intimitate.
Satisfacția sexuală este individuală, poate fi o problemă majoră pentru un cuplu, sau poate o problemă minoră pentru altul. În relația de cuplu, cei doi parteneri ar trebui să vorbească deschis despre intimitate, în afara dormitorului, pentru a afla dacă există frustrări, îngrijorări, probleme mentale, etc.
Uneori lipsa dorinței sexuale poate fi o problemă frecventă în cupluri. Alături de asta, pot exista probleme de sănătate, ca de exemplu: anxietate, depresie, oboseală cronică, dezechilibrele hormonale și altele. Acestea duc la tristețe, dorință scăzută, lipsă de interes și lipsă de încredere.
Discutarea despre intimitate în relație este un proces dificil și sensibil. Iată câțiva pași pe care îi poți urma, pentru a aborda acest subiect cu atenție:
- Creează un mediu confortabil, liniștit, fără distrageri, în afara dormitorului, în care să vă simțiți relaxați și să nu fiți auziți de alte persoane
- Pornește discuția cu subiecte ușoare, pe un ton plăcut
- Începe cu întrebări despre preferențele generale în relație
- Exprimă-ți sentimentele, gândurile cu calm, fără a critica și a avea un ton acuzator
- Dă-i partenerului suficient timp să-și spună părerea, fără să-l întrerupi, pentru a-i arăta că îl înțelegi
- Abordează câte un subiect pe rând, începând cu aspectele despre comunicarea emoțională
- Fii deschis să primești fără supărare părerea partenerului, să o analizezi și să discutați despre asta, pentru a clarifica
- Termină discuția într-o notă pozitivă și mulțumește-i partenerului pentru că a fost deschis și sincer.
Principalele subiecte pe care le puteți aborda în discuție, pentru a vă îmbunătăți relația, sunt:
- Modalitățile de a arăta afecțiune în viața de zi cu zi, discuții despre cum ar trebui să fie îmbrățișările, complimentele, timpul petrecut împreună
- Identificarea nevoilor fiecăruia, cum trebuie să fie comunicarea, cadourile, apropierile
- Cum să aduceți mai mult romantism în relație prin surprize plăcute
- Comunicarea preferințelor, limitelor în dormitor, a fanteziilor sexuale
- Explorarea posibilității de a introduce jucării sexuale sau accesorii din sexshop pentru a aduce varietate și pasiune în relație
- Importanța gesturilor de afecțiune, cum ar fi îmbrățișările și ținutul de mână
- Discutarea modalităților de a vă conecta emoțional, de a vă exprima sentimentele și gândurile.
Un alt subiect important este cum afectează stresul viața sexuală și ce ați putea face pentru reducerea acestuia. Prin comunicare deschisă, puteți găsi metode pentru a combate stresul, cum ar fi plimbarea în natură și masajul.
În multe cupluri, viața sexuală este afectată și de anxietate și depresie. Nimeni nu știe cauza exactă a depresiei, însă unele cercetări arată că în chimia creierului, scăderea serotoninei duce la depresie. Anumite boli (precum diabetul) ar putea crește riscul de depresie. Din punct de vedere psihologic, în multe cupluri apar conflicte și schimbări majore care duc la probleme psihice (depresie și anxietate) cum ar fi: pierderea locului de muncă, problemele financiare, moartea unei rude și altele.
Simptomele depresiei sunt dificile și este bine de discutat despre ele în cuplu. Stările depresive apar aproape în fiecare zi și sunt caracterizate mai ales de o dispoziție iritabilă, oboseală, pierdere de energie, gânduri negative, agitație și senzație de plâns fără motiv. Acestea duc la scăderea semnificativă a interesului sau a plăcerii în toate activitățile și în relația de cuplu. Un simptom al depresiei este lipsa plăcerii în lucruri care au fost cândva plăcute; intimitatea în cuplu este una dintre ele, în care un adult cu depresie își pierde interesul.
Dacă într-un cuplu, o persoană este deprimată, trebuie discutat despre asta, pentru ca ea să fie ajutată, să facă un tratament pentru depresie. Conviețuirea cu o persoană ce suferă de depresie poate fi o provocare în sine. Uneori, fără interes și comunicare, ambii parteneri pot deveni în cele din urmă depresivi, iar asta afectează foarte mult armonia în relația de cuplu.