Pascu (CRJ): În septembrie 2019 am găsit în curtea Spitalului Municipal Sighetu Marmației 8 oameni în 6 cuști / România e condamnată în zeci de dosare la CEDO / Toată conducerea MInisterului Muncii trebuie demisă (VIDEO)

Pascu (CRJ): În septembrie 2019 am găsit în curtea Spitalului Municipal Sighetu Marmației 8 oameni în 6 cuști / România e condamnată în zeci de dosare la CEDO / Toată conducerea MInisterului Muncii trebuie demisă (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Georgiana Pascu, manager de program în cadrul Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ), a declarat marți, pentru B1 TV, că România e condamnată în zeci de dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a încălcat drepturile omului în instituțiile de asistență socială și în spitalele de psihiatrie.

Pascu a mai susținut că locurile în care se află persoanele cu dizabilități sunt considerate locuri privative de libertate, deoarece aceste persoane nu se pot apăra singure și, de cele mai multe ori, sunt tratate cu superioritate dacă se plâng de ceva.

Aceasta a mai susținut că e necesară demiterea întregii conduceri a Ministerului Muncii, nu doar a ministrului Marius Budăi (PSD), iar apoi să se construiască o societate în care drepturile omului să fie cu adevărat respectate.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

Pascu (CRJ): Locurile în care se află persoanele cu dizabilități sunt considerate locuri privative de libertate

„Tot repetăm de 20 de ani că locurile în care se află persoanele cu dizabilități, mai ales cele în vârstă, sunt considerate locuri privative de libertate. E vorba de oameni care nu se pot apăra singuri, nu pot să ceară ajutorul sau când îl cer nu sunt crezuți și sunt tratați cu superioritate de cele mai multe ori. Faptul că instituțiile aveau astfel de informații chiar de dinaintea noastră e un lucru foarte, foarte grav”, a declarat Pascu, în contextul în care G4Media a dezvăluit că Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a constatat încă din august și noiembrie 2022 condițiile în care erau ținuți bătrânii în cele două azile din Voluntari gestionate de Asociația ”Sfântul Gabriel cel Viteaz”.

Aceasta a mai susținut că nu înțelege de ce uneori instituțiile statului resping rapoartele ONG-urilor care verifică dacă sunt respectate drepturile omului: Ce interes ar avea un ONG să mintă un reprezentant al statului?

De ce e important ca toată conducerea Ministerului Muncii să fie demisă

Întrebată de ce e important ca Marius Budăi (PSD) să fie demis din funcția de ministru al Muncii, Georgiana Pascu a răspuns: „Doar demiterea ministrului nu va rezolva problema. Problema e că acum, dacă deschidem televizorul, vedem continuu locuri din care oamenii sunt mutați, îi găsim lăsați pe marginea drumului sau în centre. E o chestiune la nivel de stat care trebuie tratată ca atare. (…) E nevoie ca acum conducerea acestui stat și guvern să transmită un mesaj tuturor celor care-și mai permit să închidă, să mute, să abuzeze, să bată, să sedeze să înfometeze oameni cu dizabilități. Iar acest mesaj e dat și prin demiterea conducerii, nu doar ministrului, ci și a secretarilor de stat din cadrul acestui minister. Mai apoi, da, construirea unei societăți care pornește de la drepturile fundamentale ale omului, în care nu ne mai batem joc de oamenii cu dizabilități, de oamenii în vârstă cu dizabilități, și nu-i mai închidem, și nu-i lăsăm să fie marfă, să-i vindem pe loturi”.

„În septembrie 2019, noi, cei de la CRJ, găseam în curtea Spitalului Municipal Sighetu Marmației 8 oameni în 6 cuști. (Ce se întâmplă în centre) nu e nimic nou. România e condamnată în zeci de dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a încălcat drepturile în aceste instituții de asistență socială și în spitalele de psihiatrie”, a mai declarat Georgiana Pascu, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)
19:41 - De ce nu ar trebui să bei prea multă apă dacă îți dorești să fii hidratat pe tot parcursul zilei. Câtă apă este necesar să bem
19:29 - Bogdan Matei (PSD), despre legea prin care Klaus Iohannis ar putea fi ales senator: Luni vom avea o ședință a grupurilor reunite și vom stabili. Eu nu cred că este oportună o astfel de lege
19:12 - Alexandru Dimitriu (USR): Iohannis seamănă tot mai mult cu Piedone (VIDEO)
19:06 - Care sunt cele mai bune alimente pentru îmbunătățirea sistemului imunitar? Ce trebuie să consumăm în această perioadă
18:51 - Câte clase are, de fapt, Sorin Bontea. Juratul de la MasterChef a recunoscut totul: „Bucătăria m-a ales pe mine”
18:46 - Lasconi: S-a ajuns la un record istoric de împrumuturi. Ciolacii nu au de gând să oprească această risipă. Dacă îi lăsăm să câștige alegerile, de anul viitor vom avea cu toții taxe și prețuri și mai mari
18:41 - Doi români stabiliți în Italia au fost șocați de prețurile dintr-un supermarket de la noi: „E scump în România, ce să facem, ne descurcăm cum putem”
18:20 - O navă s-a ciocnit cu alte două vapoare în Portul Constanţa. Imagini cu momentul impactului (VIDEO)