Situaţie inedită în Capitală. Deşi promitea că lucrările la pasajul Piaţa Sudului vor fi gata după Paşte, primarul general Gabriela Firea, şi-a dat seama că șantierul se regăsește în acelaşi stadiu ca anul trecut. Firea dă vina pe reprezentanţii constructorului, care i-ar fi raportat greşit procentele, informează B1 TV. Situaţia pare demnă de cascadorii râsului. Numai că, dincolo de termenele oferite de Primărie, rămân şoferii şi locuitorii din zonă sătui de trafic şi zgomot.
În imaginile surprinse în urmă cu câteva zile de reporterii B1 TV se vedea clar cum pe şantierul din Piaţa Sudului suflă praful. Culmea, exact în ziua în care Primăria anunța că pasajul va fi inaugurat după Paşte, adică în două săptămâni. Între timp, Gabriela Firea s-a răzgândit și aflăm dintr-un comunicat că lucrările abia au trecut de 60%. Adică, față de toamna anului trecut, procentul a crescut la 63%.
Pasaj greu de terminat: Lucrările de la Piața Sudului, în același stadiu ca toamna trecută, deși primarul general promitea că lucrările vor fi gata după Paşte
#DIRECT_ONE_be2wrz#
Edilul dă vina pe constructor. Spune că reprezentanţii firmei sunt cei care i-au trimis informații greşite.
”Graficele de execuţie transmise de dumneavoastră sunt incomplete, nesusţinute de ritmul execuţiei lucrărilor şi nu corespund din punct de vedere contractual, acestea neputând fi aprobate de către beneficiar”, susţine primarul într-o scrisoare deschisă adresată constructorului.
Gabriela Firea dă acum un ultimatum companiei şi spune că nefinalizarea lucrărilor la termenul stabilit, aprilie 2017, ar putea duce la denunţarea contractului din vina executantului. Adică, lucrările ar putea fi oprite.