Clipe de coșmar pentru pasagerii unei curse Wizz Air cu destinaţia Bucureşti-Oslo. Oamenii s-au trezit fără bagaje când au ajuns la destinație.
După ce au aşteptat mai bine de o oră şi jumătate, pasagerii au aflat că bagajele vor sosi abia a doua zi, după care, ulterior, au fost anunţaţi că acestea vor veni abia pe 21 martie, odată cu următorul zbor Wizz Air către Oslo.
Potrivit companiei, problema ar fi fost cauzată de „constrângeri operaționale” și de necesitatea de a transporta combustibil suplimentar pentru a face față unor „vânturi frontale mai puternice decât se preconiza”.
Din acest motiv, Wizz Air a luat „decizia” de a transporta toți pasagerii, lăsând în urmă bagajele lor, care urmau să fie livrate ulterior, potrivit DC News.
„Wizz Air confirmă că, din cauza unor constrângeri operaționale pe zborul de la Otopeni (OTP) la Oslo (TRF) din 16 martie, bagajele unor pasageri au fost descărcate pentru a transporta combustibilul suplimentar necesar pentru a contracara vânturile frontale mai puternice decât se preconiza.
Limitările operaționale cauzate de condițiile meteorologice excepționale au redus greutatea care putea fi transportată, iar compania aeriană a ales să transporte toți pasagerii, făcând demersuri, în același timp, ca bagajele vizate să sosească pe 20 martie.
Wizz Air a notificat în mod proactiv toți pasagerii afectați și depune eforturi pentru a asigura o livrare fără probleme a bunurilor acestora. Compania aeriană își cere scuze pentru orice inconvenient cauzat și apreciază răbdarea și înțelegerea celor implicați”, este replica dată de companie.