Pârtiile din Sinaia, închise din cauza viscolului. Unde se mai poate schia
Cei care s-au dus la munte pentru a se bucura de sporturile de iarnă au ghinion pentru că pârtiile din Sinaia s-au închis din cauza viscolului.
Când se vor deschide pârtiile din Sinaia
Pârtiile de la mare altitudine din Sinaia sunt închise din cauza că vântul bate foarte tare, iar instalațiile de transport pe cablu nu pot fi puse în funcțiune în condiții de siguranță. S-a depus chiciură pe instalații, din cauza viscolului, astfel că tehnicienii care administrează transportul pe cablu au hotărât să urce pe stălpi și să o îndepărteze, conform observatornews.
Mai mult troienele formate pe pârtii trebuie nivelate atunci când se vor deschide pârtiile pentru ca oamenii să poată schia în siguranță.
Administratorii domeniului schiabil Sinaia spuneau că țansele sunt mici de a se deschide pârtiile astăzi sau mâine, iar cel mai posibil este să se poată schia abia duminică.
Pârtii deschise la munte
În schimb, sunt deschise pârtiile de la Azuga și Predeal, iar în Poiana Brașov și în Masivul Postăvaru sunt deschise 4 pârtii de mare altitudine.
Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, din Poiana Brașov sunt practicabile. În Masivul Postăvaru au fost probleme din cauza vântului puternic. Ieri, telecabina nu a funcționat pentru că stația superioară era expusă vântului. Dar, celelalalte instalații de transport pe cablu care au stația la o cotă mai mică au funcționat.