Pârtiile de schi sunt la mare căutare în această perioadă. Unii hotelieri se mândresc cu un grad de ocupare chiar și de 100%

Publicat: 20 12. 2024, 08:38
Sursa foto: Freepik.com

În perioada sărbătorilor de iarnă, pârtiile de schi sunt foarte căutate printre turiștii români. În Poiana Brașov, gradul de ocupare în hoteluri și pensiuni este de peste 80% pentru Crăciun și aproape 100% pentru Revelion. În Maramureș, hotelierii sunt contactați pentru rezervări pe ultima sută de metri.

Patru pârtii de schi au fost deschise în Poiana Brașov

Turiștii români au luat cu asalt hotelurile și pensiunile din Poiana Brașov, după ce miercuri au fost deschise alte patru pârtii de schi, în zona superioară a masivului Postăvarul, conform observatornews.ro.

„Pentru Crăciun, avem un grad de ocupare de 95%, în acest moment, dar ne aşteptăm să ajungem la 100%. Faptul că zăpada a venit mult mai repede în acest an ne-a ajutat foarte mult în vânzare, iar faptul că sezonul de schi s-a deschis oficial, ne ajută şi acesta într-un grad ridicat”, spune Laura Ursu, administrator hotel.

Care sunt prețurile pentru o vacanță la munte în perioada sărbătorilor de iarnă

Deschiderea pârtiilor din masivul Postăvarul a fost o veste bună atât pentru iubitorii sporturilor de iarnă, cât și pentru administratorii unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică. Preţul pentru un pachet complet, care conţine cazare şi mesele festive în zilele de sărbătoare, ajunge la câteva mii de lei.

„Pachetul de Crăciun începe de la 5100 de lei, până la 6100, respectiv Revelion ajung la 9800 de lei, unde avem spectacole, avem mâncare, băuturi”, spune Gabriel Roșca, director hotel.

În Maramureș, turiștii încearcă să închirieze cazări cât mai aproape de pârtie. Gradul de ocupare in staţiunea Cavnic este de 100%, iar pentru un pachet turistic de Crăciun turiştii au plătit cel putin 1.250 de lei, care include cazare pentru 4 nopţi, mic dejun, skipass şi acces la zona SPA. Și în Sibiu, Gorj, Hunedoara și Harghita sunt deschise pârtii de schi.