Pârtiile de pe Valea Prahovei sunt acoperite mai mult de noroi decât zăpadă. Unde se poate schia fără bătăi de cap

Publicat: 27 12. 2022, 09:17
Sursa Foto: Facebook/ Pârtie de Schi

În ciuda faptului că se apropie finalul primei luni de iarnă, nu există multe pârtii în țară unde condițiile de schiat sunt bune.

Școlile de schi chiar au anulat unele tabere din această perioadă, pe motivul lipsei de zăpadă.

Locuri bune de schiat

Maramureșul găzduiește schiori doar în stațiunea montană Cavnic, unde sunt amenajate numai două pârtii, de un kilometru,respectiv 500 de metri. Din păcate turiştii au trebuit să se mulţumească cu zăpadă artificială, potrivit ziare.com.

Tunurile de zăpadă sunt folosite în permanență de administratorii pârtiilor.

Alte locuri unde se întâlnesc condiții favorabile pentru schiat sunt Păltiniș, Toplița, Rânca, Strajă, pe Transalpina-Voineasa, Cavnic și Azuga.

De asemenea, nimeni nu poate schia încă la cota 2000.

În Bușteni, pârtia Kalinderu este acoperită de noroi din cauza temperaturilor de 8 grade Celsius.

Administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei susțin că o să aibă parte de ninsori mai serioase în luna ianuarie.

Pârtia Stadion este singura deschisă în Poiana Brașov.