Rețeaua de clinici DENT ESTET anunță colaborarea, în premieră pentru România, cu Prof. Dr. Paulo Malo, expert mondial în implantologie dentară. Ca parte a strategiei de expansiune pe piața internațională și în contextul potențialului de dezvoltare a României, Prof. Malo a vizitat anul trecut mai multe clinici din București, iar singura care a îndeplinit criteriile de performanță este rețeaua de clinici DENT ESTET.
Parteneriatul în exclusivitate cu Prof. Malo plasează DENT ESTET pe harta implantologiei mondiale
În cadrul DENT ESTET, Prof. Malo va mentora echipa supraspecializată de implantologi și medici proteticieni, asigurând asimilarea integrală a celor mai performante tehnici din implantologia mondială. Totodată, Prof. Malo se va implica direct în rezolvarea cazurilor complexe de reabilitare orală, respectiv cele cu atrofie osoasă severă.
Parteneriatul dintre Prof. Malo și DENT ESTET confirmă și consolidează totodată expertiza extinsă a medicilor și este cu atât mai relevantă în contextul în care pacienții români au probleme dentare complexe, mai de timpuriu decât cei din țările mai dezvoltate. Ultimul studiu realizat de către 360Insights, pentru DENT ESTET, arată că 4 din 10 locuitori ai orașelor din România au cel puțin un dinte lipsă. Acest lucru este cauzat de o igienă orală deficitară și de lipsa acțiunilor de prevenție sau nerespectarea programului de controale periodice. Toți acești factori duc la pierderea timpurie a dinților, iar statisticile arată că în țara noastră acest lucru se întâmplă mai devreme decât în alte țări cu grad de civilizație ridicat.
„Selectarea de către Prof. Malo a Grupului de clinici DENT ESTET ca unic partener în România reprezintă validarea muncii noastre de peste 20 de ani. Avem o responsabilitate enormă, atât față de pacienți, cât și față de tinerii medici pe care îi formăm noi și ceilalți colegi din domeniu, în scopul creșterii performanței în medicina dentară românească, iar parteneriatul cu Prof. Malo ne oferă pârghiile necesare pentru a putea oferi cele mai bune soluții pacienților români care se confruntă cu probleme dentare complexe.”- declară dr. Oana Taban – CEO și Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.
Cine este Prof. Paulo Malo?
Tehnicile chirurgicale inventate de Prof. Malo au adus schimbări radicale în privința modului în care se realizează implanturile dentare.
Prof. Malo este în lumea medicală un deschizător de drumuri, un chirurg care a schimbat paradigma, astfel încât cazuri care păreau imposibil de tratat sau care aveau nevoie de tratament cu adiții osoase care necesitau un timp foarte lung de vindecare, pot fi acum rezolvate într-o perioadă scurtă și cu tehnici minim invazive pentru pacient.
Revoluționarul Malo Protocol® cuprinde tehnici de intervenție inovatoare ce reduc timpul de tratament, cresc rata de reușită la 98% pentru cazurile complexe de implantologie și scad aproape la jumătate prețul intervenției față de soluțiile clasice.
Prin inovațiile sale, împreună cu cercetări clinice și științifice continue, a devenit posibilă chiar și tratarea acelor cazuri de edentație care ar fi avut ca soluție doar proteza mobilă, cu o soluție fixă, extrem de funcțională și estetică, crescând calitatea vieții pentru acești pacienți.
Inventator, chirurg, lider, mentor și antreprenor, profesorul Malo a fondat în 1995 grupul Malo Clinic, o rețea care s-a extins în 22 de țări, pe cinci continente.
În 2019, a lansat MALO Dental Internațional, o companie care acoperă deja 150 de clinici din 19 țări și oferă expertiză specialiștilor care doresc să pună în aplicare, printr-un act medical de excelență, inovațiile care fac posibilă tratarea oricărui caz de edentație totală sau parțială, rapid și cu rezultate imediate pentru pacienți.
Inventatorul sistemului All-on-4® , conceptul originar de implanturi pentru întreaga arcadă
Cea mai cunoscută tehnică chirurgicală inventată de Prof. Paulo Malo este conceptul All-on-4 ®, procedură care permite inserarea sistemului de 4 implanturi într-o singură zi pentru pacienți complet edentați, fără a fi necesară adiția osoasă.
În opinia profesorului Malo, „dacă pui calitate în tot ceea ce faci, succesul vine de la sine. Când vorbim însă de un succes răsunător la nivel mondial, acesta nu se poate obține decât dacă îmbini calitatea cu inovația”.
Acesta este unul dintre motivele pentru care, încă din 1993, Prof. Malo a lucrat împreună cu brandul Nobel Biocare – producătorul numărul 1 în Statele Unite de materiale pentru implant dentar. Conceptul a fost ulterior replicat și de alți de producători, fiind realizat la diferite niveluri de performanță, cum ar fi sistemul premium Straumann Pro Arch sau standard Fast&Fix de la Bredent.
Unicitatea implanturilor dezvoltate de Nobel Biocare este versatilitatea acestora. În portofoliul Nobel Biocare există toate tipurile de implanturi, de dimensiuni și caracteristici tehnice, astfel încât să poată fi utilizate oricare ar fi condițiile medicale ale pacientului.
Protocolul Prof. Malo pentru reabilitare completă a arcadelor dentare a permis miilor de medici implantologi din întreaga lume să atingă acest obiectiv esențial pentru pacienții lor, iar acest lucru devine acum posibil și în România, la cele mai înalte standarde.