Un caz atipic la Botoșani. Părinții unui bărbat au decis să nu îl primească acasă, până când acesta nu se va recupera complet. Cei doi consideră că fiul lor mai are nevoie de ajutorul medicilor și nu vor să-și asume responsabilitatea asupra stării acestuia.
Bărbatul a fost a fost rănit grav, în urma unui accident rutier. Acesta a suferit câteva intervenții chirurgicale. Starea pacientului s-a ameliorat, acesta a fost externat, după o lună de recuperare, și trebuia să primească îngrijiri la domiciliu, însă, rudele bărbatului nu au vrut să-l primească acasă.
„A fost o situaţie neplăcută. În cursul după-amiezii am primit o solicitare de la secţia de ortopedie pentru externarea unui pacient. Echipajul nostru a plecat la domiciliul bărbatului, au fost aşteptaţi de fratele pacientului, care a şi luat actele pe care le avea ambulanţierul, şi care i-a condus la adresa părinţilor, unde era şi adresa de domiciliu a pacientului. Doar că părinţii au refuzat să îşi primească propriul copil, pentru că nu este complet vindecat. Ambulanţierul a stat peste două ore, cu motorul pornit, în faţa porţii, pentru a oferi condiţii, cât de cât, pacientului, însă s-a lovit de refuzul părinţilor. Din acest motiv pacientul a fost dus din nou la Urgenţe şi se caută o soluţie”, a precizat pentru Monitorul de Botoșani, Nicuşor Curteanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Potrivit sursei citate, mama bărbatului nu poate să-l primească acasă și consideră că fiul ei trebuie „să vină acasă sănătos”. Femeia justific refuzul prin faptul că nu a făcut „focul în casă” și nu are condiții decente pentru îngrijirea fiului său. Aceasta consideră că cel care l-a lovit cu mașina va trebui să contribuie la tratamentul victimei.
„El când a plecat de acasă era sănătos. Să îl externeze când e bine, nu când e bolnav, cum e acum. Să vină acasă sănătos. Să aibă grijă de el criminalul ăla cu maşina. Nouă nu ne-a spus nimeni că îl externează, nu am făcut nici focul în casă, nu îl putem lua aşa. Stă şi îngheaţă în ambulanţă, să îl ia înapoi la spital”, a spus mama pacientului, citată de Monitorul de Botoșani.
Momentan, bărbatul rămâne în continuare la spital. Părinții pacientului nu pot fi obligați prin lege să-l primească acasă.
„Mă gândeam că am să dorm în patul meu în seara asta. Părinţii au spus să vin acasă sănătos, nu bolnav. Eu ce vină am că s-a izbit maşina în mine pe trecerea de pietoni?”, a mărturisit bărbatul pentru sursa citată.