Părinţii şi elevii admit că au dat şpagă profesorilor, pentru că li s-a cerut, dar și din proprie inițiativă

Părinţii şi elevii admit că au dat şpagă profesorilor, pentru că li s-a cerut, dar și din proprie inițiativă

Părinţii şi elevii admit că dau şpagă profesorilor. Concluzia reiese dintr-un studiu comandat de Ministerul Educaţiei, citat de jurnaliştii de la Adevărul, care arată că 42% dintre părinţi şi 17% dintre elevi au recunoscut că au dat şpagă, în ultimii trei ani, în sistemul de educaţie, atât pentru că li s-a cerut, dar şi din proprie iniţiativă.

Peste 40% dintre părinţii şi elevii intervievaţi au susţinut că există corupţie în şcoli şi licee. Mai mult, ei au recunoscut chiar că au fost puşi în situaţia de a da şpagă. Asta în timp ce 70% dintre profesori au declarat că nu există corupţie în şcolile din România.

Datele au reieşit din raportul de cercetare, realizat în cadrul proiectului european „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare”, comandat de Ministerul Educaţiei. Autorii studiului au subliniat că 42% dintre părinţi şi 17% dintre elevi au recunoscut că au dat şpagă în şcoli, în timp ce 14% dintre ei le-au dat cadouri profesorilor.

Corupţia şi mita nu sunt singurele probleme cu care s-au confruntat părinţii la şcoală, mai arată studiul, ci şi cu diversele plăţi pe care trebuie să le facă pentru şcoală, de la bani pentru reparaţii, fondul clasei, serbări şi materiale didactice, până la cadouri date lunar profesorilor pentru atenţie specială acordată copilului sau pentru a nu lua note mici.

Cât despre Bacalaureatul din 2013, doar un sfert dintre părinţi cred că a fost corect, ba chiar aproape 40% dintre ei cred că a fost fraudat.

În ce priveşte corupţia în educaţie, atât părinţii, cât şi cardele didactice au enumerat drept cauze nivelul scăzut de salarizare a dascălilor, criza valorilor morale din societate şi subfinanţarea sistemului de învăţământ. Iar la capitolul soluţii, toţi sunt de părere că ar fi nevoie de majorarea salariului unui profesor, până la 2.000 – 3.300 de lei.

Coordonatorul studiului, Gabriel Ispas, secretar general al Ministerului Educaţiei, spune totuşi că exemplul de integritate trebuie să-l dea profesorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`