Părintele Calistrat, despre buletinele cu cip: „Când te temi de un cip, tu nu ești în adevăr. Dracul nu poate fi nici calculator, nici telefon”
Părintele Calistrat spune că diavolul nu poate fi nici cip, nici calculator, nici telefon, nici televizor pentru că adevărul divin, care vine din conștiința noastră, nu poate fi atins de lucruri pământești.
Cărțile electronice de identitate vor fi emise anul acesta
„Este o utopie dusă la modul fals de a arăta omului că a atins limitele nevăzutului cu ajutorul lucrurilor văzute. Dracul nu poate fi nici cip, nici calculator, nici telefon, nici televizor.
Pot fi acestea o unealtă a lui, în slujba lui, dacă le folosești prost. Dar tu ca să îl determini pe om să se închine la televizor ca la diavol sau ca la Dumnezeu sau să încerci să îl manipulezi, nu o să ai cum.
De ce? Pentru că adevărul lăuntric din om, adevărul acela divin, care vine din conștiința noastră, din sufletul nostru, care e nemuritor și de natură divină. Ăla nu poate fi atins de lucruri pământești.
Aici am și în momentul de față o luptă acerbă cu cei care încearcă să vorbească de îndosarierea biometrică, de cipuire, de buletinele cu cip, de pașapoartele biometrice, de cardul de sănătate.
Da, astea sunt făcute pentru controlul populației, evident, dar de ce sunt făcute?”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.
Cărțile electronice de identitate vor fi emise la nivel național până la sfârșitul anului în mod gratuit. Din 2030, orice persoană care dorește să părăsească țara va trebui să dețină un astfel de document sau pașaport. Proiectul a fost supus dezbaterii publice de către Ministerul de Interne și așteaptă aprobarea guvernului.
„Sunt făcute, pe de o parte, să bage frica sau să creeze teama aia de sistem, ca omul să stea cât mai cuminte, cât mai docil și mai supus și mai cu cerbicia în pământ, dar sub nicio formă să ai tu un control total asupra unui om absolut niciodată.
De ce? Dacă tu nu ai nimic de ascuns, adevărul te face liber. Când te temi de un cip, că ești urmărit sau de un telefon, că ești ascultat sau că ești urmărit sau că ești filmat de camerele de vedere, înseamnă că tu nu ești în adevăr, că ești în minciună.
De ce să mă tem, ce am eu cu camera aia? E treaba ei. Ce o să vadă? Că fac pipi, că mă culc, că mă scarpin, că mănânc, că dorm, că mă închin, că stau în genunchi, câte linguri duc la gură de mâncare?
Ce să vadă? Da, este valabilă magnaților lumii, politicienilor lumii, miliardarilor lumii, poate care spală bani sau fac mânării. Da, ei trebuie să își pună problema asta de monitorizare.”, a adăugat părintele Calistrat Chifan.