Tradiția ortodoxă menționează că sufletul este nemuritor și trece prin două judecăți.
După moartea trupului, sufletul iese din trup și îngerul păzitor este cel care are grijă de el. A fost trimis din cer să îl păzească și este nevoit să treacă prin vămi, unde vede toți dracii.
Potrivit părintelui Cleopa, „în ziua întâi, când moare omul, sufletul lui stă acolo unde a ieşit din trup, şi dacă trupul este acolo, îl ţine îngerul de la botez lângă trup timp de 24 de ceasuri. Să zicem că trupul e pe o laiţă sau în sicriu, sau pe catafalc, sau pe o masă. Îngerul nostru de la botez, care este ajutătorul nostru până la moarte, ne păzeşte şi stă o zi şi o noapte lângă trup”.
Îngerul păzitor este cel care are grijă de suflet, după moartea trupească. Acesta este trimis din cer să îl păzească, fiind nevoit să treacă prin mai multe obstacole. Deoarece este luminat și are înțelepciunea divină, îngerul știe că sufletul nu se va mântui.
„Mergând prin întunericul ăla, al necunoașterii, îngerul e singurul care știe, pentru că el din cer a fost trimis să te păzească, el merge încet, încet prin văzduh, dar prin ce trece? Trece prin vămi, vede toți dracii. Îngerul care este luminat și are înțelepciune divină, știe că tu nu te vei mântui. Și tu începi să vezi la vămi, că nu sunt fapte bune, vezi că dracii din ce în ce au mai multe catastife.”, a explicat părintele Calistrat Chifan, scrie bzi.ro.
Din acel moment în care sufletul a părăsit trupul, îngerul păzitor este cel care îl observă, văzând că este murdar și plin de păcate. În schimb, acesta trebuie să rabde, pentru că Dumnezeu i l-a dat în primire și trebuie să îl recunoască. În acest fel, sufletul stă atent lângă trup trei zile, pentru că trebuie să vină la a doua venire cu îngerul exact unde l-a lăsat, să-l ia de acolo și să-l conducă la judecată.
Potrivit părintelui Calistrat, în judecata particulară, se judecă toate faptele raționale, despre care sufletul știe, că noi în clipa în care am ieșit din trup, păcatele noastre ni se arată ca un film, ca o peliculă cinematografică, cu iuțeala fulgerului.
„Din clipa în care preotul a pecetluit groapa, sufletul o ia spre cer. Pentru că el, în clipa în care a ieșit din om stă lângă trup, îl vede că-i murdar, infect și plin de păcate și trebuie să rabde, că Dumnezeu i l-a dat în primire și trebuie să îl recunoască. Și zice că sufletul stă atent lângă el trei zile, pentru că așa cum oaia își cunoaște mielul, așa trebuie să își recunoască îngerul păzitor trupul pe care l-a avut, pentru că trebuie să vină la a doua venire cu îngerul exact unde l-a lăsat, să-l ia de acolo, pentru că trebuie să îl ducă și pe el la judecată.
În cea particulară se judecă toate faptele raționale, despre care sufletul știe, că noi în clipa în care am ieșit din trup, păcatele noastre ni se arată ca un film, ca o peliculă cinematografică, cu iuțeala fulgerului. Tot vedem ce am făcut în viață concret, în imagini fotografice, așa putere are mintea să înțeleagă și să proceseze informația și dacă am făcut rele, pe cele rele. Și toate mi se pun în față și sufletul începe să se cutremure. Când vede hoardele de draci, știe că prezența lor e prezența păcatelor săvârșite.”, a dezvăluit părintele Calistrat Chifan.