Părintele Calistrat Chifan a rupt tăcerea! Câți bani ar trebui să dea românii la biserică: „L-ați luat pe Dumnezeu de prost?!”
Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași a vorbit despre ce înseamnă zeciuiala la Biserică.
Ce înseamnă zeciuiala la nuntă
Cunoscutul părinte a făcut o socoteală referitoare la cât ajung cheltuielile pentru o nuntă, în comparație cu banii pe care mirii îi dau la biserică.
„Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Da, ei, acuma, mă ascultă-mă: cât a costat rochia miresei? 2.000 – 3.000 euro da?! cât înseamnă? 150 milioane… cât o costa muzica? 100 de milioane… cât a costat fotograful? 50 de milioane… cât a costat coregrafia? 100 de milioane… cât a costat tot aici? Ce aveți voi? Șampanii, mese, povești? Toată asta? 100 de milioane da, cât costă masa la restaurant? 2 – 300 de milioane.. da, deci vă ridicați undeva aproape la un miliard de investiții cu nunta… Cel puțin 20.000 euro i-ați tocat?”, a spus preotul la BZI Live, notează ziare.com.
„Păi adică eu nu înțeleg un lucru: L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a 2-a zi nu mai sunt valabile?! Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă”, a mai explicat părintele Calistrat Chifan.