Parentingului permisiv poate fi o capcană: „Creativitatea haotică nu este educativă”

Crescuți într-un stil de educație autoritară în care părintele decidea și copilul executa, mulți dintre părinții de azi au căzut în extrema cealaltă. Numit și „parenting indulgent”, acest stil de educație este mai degrabă nerecomandat de terapeuți și medici.

Așteptările minime de la copii le dăunează pe termen lung

Literatura de specialitate vorbește despre patru stiluri de patrenting: autoritar, democratic, permisiv și neimplicat. Fiecare dintre ele are avantaje și dezavantaje.

Părinții adepți ai stilului de parenting permisiv sunt de obicei calzi și îngăduitori, adesea având așteptări minime de la copiii lor. Sunt acei părinți care impun puține reguli și mențin o comunicare deschisă, permițând copiilor să facă cam ce îi taie capul.

Eveniment - 25 oct, 22:05

Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”

Disciplina aproape că lipsește, pentru că părinții permisivi pun mai mult preț pe rolul de prieten al copiilor lor decât pe rolul tradițional bazat pe autoritatea părintească.

De cele mai multe ori, adaugă acesta, această extremă este consecința faptului că unii dintre părinți au trăit într-o societate cu reguli stricte și dure, supuși autorității apăsătoare a părinților și, mai grav, violențelor psihologice și fizice.

„Drept urmare, tocmai pentru a nu experimenta aceleași suferințe pare justificată cealaltă extremă – cea a parentingului hiperpermisiv”, explică Mihai Copăceanu, citat de Hotnews.

Copiii au nevoie de reguli și de viață structurată

Cele mai comune caracteristici ale unui parenting permisiv se referă la absența regulilor. Încă din primii ani de viță ai copilului, părinții sunt extrem de îngăduitori față de majoritatea acțiunilor lui.

Nu impun limite, iar consecințele acțiunilor copiilor sunt ignorate. „Ceea ce este în contradicție cu principiile învățării și ale educației”, avertizează Copăceanu.

În profunzime, adaugă psihologul, putem constata că este vorba de o lipsă a responsabilității părinților, care în viziunea lor este înțeleasă ca având un rol educativ: „Pe scurt, copilul nu este corectat când greșește și este lăsat să experimenteze orice, să fie creativ și liber și să învețe din eventualele greșeli. Ceea ce nu se întâmplă. Explorarea fără limite, creativitatea haotică nu sunt educative.”

În realitate, copiii au nevoie de reguli și de viață structurată: „Au nevoie de program, de disciplină și chiar de abilități de a-și gestiona propriile frustrări și neplăceri, atunci când nu obțin ceea ce își doresc, indiferent de vârstă.

Învățând și respectând regulile din familie, de la școală și din societate, încă de la o vârstă mică, ei înțeleg mediul în care trăiesc ca fiind unul sigur și predictibil. Iar siguranța este esențială pentru dezvoltarea încrederii de sine.”