Parchetul Judecătoriei Oneşti, despre prezenţa unui procuror la cazul muncitorilor sechestrați și ucişi: Nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza sau nu modul de acţiune al poliției

Publicat: 04 03. 2021, 17:35
Sursa foto: zdbc.ro

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a confirmat faptul că unul dintre procurorii săi a fost prezent la cazul celor doi muncitori sechestraţi într-un apartament şi ulterior ucişi. Scopul procurorului a fost identificarea actelor de urmărire penală ce se impuneau a fi efectuate de urgenţă. Totuși, precizează Parchetul, nu intră în competenţa procurorului să autorizeze sau nu modul de acţiune sau momentul la care poliţia trebuie să intervină pentru eliberarea ostaticilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, despreprezenţa unui procuror la cazul muncitorilor sechestraţi şi ulterior ucişi

„Confirmăm prezenţa temporară a acestuia la faţa locului la solicitarea organelor de poliţie sesizate cu comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în vederea identificării actelor de urmărire penală ce se impuneau a fi efectuate de urgenţă, în strictă conformitate cu prevederile legale ce reglemetează atribuţiile procurorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Acesta citează apoi din art. 56 al. 1 Cod penal: procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. În acelaşi sens, conform al. 2 al art. 56 Cod procedură penală, procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează.

Parchetul a citat apoi și din art. 26 al. 1 pct. 5 din Lege nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române: „Poliţia Română are printre altele atribuţia principală de a desfăşura activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei.

„Prin urmare nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza sau nu modul de acţiune sau momentul la care poliţia trebuie să intervină în cazurile de eliberare a ostaticilor”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

Operațiune eșuată a polițiștilor din Onești. Doi oameni luați ostatici au fost uciși

Reamintim că, luni, un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti pe care îl pierduse în instanță. Muncitorii lucrau pentru firma care câștigase imobilul în instanță.

Bărbatul amenințase încă din 2018 că-și va face dreptate singur dacă autoritățile nu vor fi juste cu el. Acesta a reclamat inclsuiv faptul că a fost evacuat împreună cu familia sa fără să i se prezinte decizia judecătorească.

Negocierea în vederea eliberării ostaticilor a fost un eșec. Ambii muncitori au fost uciși. Agresorul a fost împuşcat în picioare de către poliţişti, fiind acum la spital.

Miercuri, Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunțat înlocuirea conducerilor IPJ Bacău şi Poliţiei Oneşti.