Parchetul General remarcă grija PSD-ALDE față de inculpați, în detrimentul victimelor. Amendamentele aduse Codurilor penale vor avea ca efect ”blocarea activității de urmărire penală”

Parchetul General remarcă grija PSD-ALDE față de inculpați, în detrimentul victimelor. Amendamentele aduse Codurilor penale vor avea ca efect ”blocarea activității de urmărire penală”

Parchetul General atrage atenția că modificările pe care coaliția PSD-ALDE vrea să le aducă legislației penale vor avea ca efect încetinirea sau chiar blocarea activității de urmărire penală. Instituția mai transmite că necesitatea de a transpune în legislația românească o directivă europeană legată de prezumția de nevinovăție este doar un pretext, iar amendamentele propuse în Comisia Iordache se abat grav de la sensul acestei directive și au consecințe negative asupra procesului penal.

”Amendamentele propuse în vederea transpunerii Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale se abat grav de la sensul acesteia, având consecințe negative asupra procesului penal. Obligativitatea transpunerii Directivei este un pretext pentru a modifica arhitectura procesului penal, în sensul îngreunării până la lipsirea de eficiență a actului de urmărire penală. Doar astfel poate fi explicată introducerea unor texte care sunt în contradicție atât cu standardele europene în materie, cât și cu prevederile interne, validate de Curtea Constituțională”, a transmis Parchetul General, într-un comunicat.

Instituția mai atrage atenția că prin aplicarea acestor modificări se încearcă o limitare a aplicării unor principii fundamentale precum aflarea adevărului. În plus, este limitată capacitatea procurorului de a-și îndeplini rolul de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

”Analiza propunerilor aflate în dezbatere arată că se încearcă o limitare a aplicării unor principii fundamentale (Aflarea adevărului și Caracterul echitabil al procesului penal) precum și a unor instituții esențiale ale procesului penal (probatoriu, începerea urmăririi penale, măsuri preventive). Adoptarea acestor modificări va duce, totodată, la o limitare a procurorului în îndeplinirea atribuțiilor sale prioritare în materie penală, precum și în exercitarea rolului său constituțional de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, se mai arată în comunicat.

Unele dintre modificările dorite de PSD-ALDE vor avea ca efect chiar blocarea activității de urmărire penală în unele situații: ”Unele dintre modificările propuse a fi aduse legislației penale – limitarea sferei mijloacelor de probă; înlăturarea din rândul infracțiunilor pentru care se poate dispune arestarea preventivă a corupției, evaziunii fiscale, spălării banilor precum și a infracțiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani sau mai mare (spre exemplu, constituirea de grup infracțional organizat); restricționarea accesului rapid al procurorilor la informații pentru a putea acționa eficient pentru descoperirea faptelor etc. – vor avea ca efect încetinirea sau blocarea în anumite situații a activității de urmărire penală”.

Parchetul General mai remarcă preocuparea parlamentarilor puterii pentru inculpați, în locul preocupării pentru victimă: ”Totodată, este de remarcat faptul că sensul amendamentelor aflate în dezbatere indică o preocupare exclusivă pentru respectarea drepturilor procesuale ale inculpaților și mai puțin ale persoanelor vătămate, aspect care încalcă principiul asigurării unui proces echitabil”.

”Nu în ultimul rând, subliniem faptul că instituirea unei răspunderi penale a autorității judiciare, în sensul interdicției de a comunica informații de interes din activitatea de urmărire penală este în contradicție cu jurispudența Curții Europene a Drepturilor Omului care recunoaște necesitatea aducerii la cunoștința publicului a informațiilor de interes public, cât și cu prevederile art. 31 din Constituția României, potrivit cărora dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”, mai transmite Parchetul General, printr-un comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)