Politică - 22 oct, 14:39
Parchetul General a solicitat Agenției Naționale de Integritate să verifice averea fostului președinte Traian Băsescu, informează Mediafax.
În mai 2016, PG a anunțat oficial că Băsescu este cercetat pentru spălare de bani, faptă care ar fi fost comisă în perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare a unor imobile. Acuzațiile au fost clasate din lipsă de probe.
În schimb, anchetatorii au disjuns dosarul pentru fals în declaraţii. Astfel, a fost sesizată ANI pentru verificări, dat fiind că sumele menţionate în dosar nu apar în declaraţiile de avere ale fostului preşedinte.