Parchetul Uniunii Europene, condus de Laura Codruța Kovesi, și DNA cercetează contractul prin care Ministerul de Interne cumpără 600 de mașini BMW pentru Poliția Română de la Automobile Bavaria, firma condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.
Poliția Română a pus deja la dispoziția Parchetului European toate documentele relevante cu privire la această achiziție, scrie Europa Liberă.
Până în prezent, Poliția Română nu a recepționate autospecialele, contractul fiind în desfășurare.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) verifică de asemenea achiziția din 2021 a Poliției, procedură de cumpărare la care s-a prezentat un singur ofertant, după o primă etapă eșuată.
DNA a deschis dosarul penal in rem în toamna anului trecut, după ce s-a autosesizat, potrivit surselor citate de Europa Liberă.
Președintele USR, Cătălin Drulă susține că vor fi făcute verificări de către Comisia Europeană în urma controversatei achiziții de către ministerul de Interne a celor 600 de mașini BMW pentru Poliția Română de la Automobile Bavaria, firma condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a reclamat licitația pentru cele 600 de BMW-uri, pe care Internele le cumpără de la Automobile Bavaria, iar Comisia va verifica în momentul în care se va cere rambursarea banilor:
„Comisia Europeană, i-am scris doamnei comisar Elisa Ferreira (n.r. comisar European pentru Politică Regională) spune același lucru, că vor verifica acest proiect la momentul în care se vor cere banii europeni, rambursarea lor.
(…) Dacă au început să fie livrate (n.r. mașinile) înseamnă că sunt niște facturi pe care Ministerul Afacerilor Interne, IGPR-ul (n.r. Inspectoratul General al Poliției Române) trebuie să le plătească, apoi să ceară la rambursare banii europeni. Acesta este momentul în care se declanșează întreg mecanismul de control, Autoritate de Audit, Curte de Conturi”, a spus Cătălin Drulă pentru Europa Liberă.
În interviul one2one, președintele USR, Cătălin Drulă, a prezentat răspunsurile primite anul trecut, de la mai multe instituții, la sesizările privind cumpărarea a 600 de autospeciale BMW de către Poliție, fiecare la prețul de 32 de mii de euro, de la Automobile Bavaria.
Într-un document primit anul trecut, de Cătălin Drulă, de la Directoratul pentru Politică Regională și Urbană al Comisiei Urbane, se arată că: „Direcția Comună de Audit va include proiectul și procedura de achiziție subiacentă într-un audit viitor în România.”
Anul trecut, Sindicatul Europol, sindicatul polițiștilor, dar și USR au analizat caietul de sarcini întocmit pentru cumpărarea mașinilor și au acuzat o posibilă achiziție cu dedicație de la firma Automobile Bavaria.
Poliția Română va cumpăra mașini BMW de la Automobile Bavaria, o firmă controlată de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis. La licitația din 2021 nu s-a prezentat niciun ofertant.
În schimb, la a doua licitație – care a fost finalizată pe 28 iulie 2022 – s-a prezentat doar Automobile Bavaria, care a și câștigat contractul.
Poliția Română susține că există alte trei mărci care ar fi îndeplinit cerințele tehnice pentru a putea să participe la licitație, și anume Mercedes, Jaguar și Alfa Romeo, însă expertul CarVertical spune că, de fapt, Mercedes și Jaguar nu dispun de mașini cu caracteristicile prevăzute în caietul de sarcini întocmit de Poliția Română, iar Alfa Romeo tocmai primise o comandă extraordinară de 450 de unități de la guvernul Italiei.