Un funcționar de la Biroul Vamal Siret a fost pus sub acuzare de către Parchetul European (EPPO) pentru participare la o schemă de fraudă fiscală privind tutunul importat, se arată într-un comunicat al instituției.
Procurorii îl acuză pentru implicarea acestuia într-o schemă de fraudă orchestrată pentru a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor vamale pentru tutunul importat la Biroul Vamal Siret, principalul punct vamal de la frontiera României cu Ucraina.
Potrivit anchetei, mai multe persoane și societăți din Cehia, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ucraina au pus la punct un circuit vamal fraudulos pentru importul de tutun prelucrat (tutun de narghilea și tutun de pipă) din Emiratele Arabe Unite și Turcia.
Aceste produse din tutun erau în mod aparent destinate unor țări terțe (din afara UE), cum ar fi Ucraina și Kazahstan, și, prin urmare, au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE, ceea ce permite suspendarea plății taxelor până la achiziționarea mărfurilor în țara de destinație finală.
În realitate, însă, conform probelor colectate, bunurile nu au părăsit spațiul UE, ci au fost vândute ilegal pe piața neagră din unele țări ale UE, inclusiv Belgia și Germania. Acest lucru ar fi fost făcut cu complicitatea unui vameș român de la Biroul Vamal Siret, care este principalul punct vamal de la frontiera României cu Ucraina.
Se presupune că, între iunie 2017 și ianuarie 2018, un total de 50 de transporturi de produse din tutun prelucrat au fost declarate ca fiind în tranzit prin UE – majoritatea provenind din Italia (35). Au existat, de asemenea, transporturi care au pornit din Germania (opt), Lituania (șase) și Cehia (unul). Anchetatorii cred că vehiculele declarate la Biroul Vamal Siret ca fiind transportoare de tutun erau în realitate goale, pentru a simula tranzitul către țări terțe și a se sustrage de la plata taxelor și impozitelor vamale.