Parchetul European (EPPO) a anunțat joi că în cadrul a două anchete pe care le conduce structura sa din București, cu privire la o presupusă fraudă de 15 milioane de euro, au fost efectuate 38 de percheziții domiciliare marți în România.
Perchezițiile au fost efectuate în mai multe zone din țara noastră, inclusiv în București, Ploiești, Cluj și Ialomița. Investigații au fost derulate și în Cipru, Cehia și Malta, precum și în Monaco, și în SUA, prin cooperare internațională.
Sunt vizate șase proiecte IT finanțate de UE, pentru dezvoltarea de soluții inovative de software.
Potrivit anchetei, în perioada 2019-2022, beneficiarii proiectului au trimis documente false sau inexacte cu servicii supraevaluate sau care nu au fost efectuate niciodată, precum și facturi frauduloase pentru achiziția de bunuri – obținând astfel în mod necuvenit cel puțin 15 milioane de euro din bugetul UE.
Unele dintre persoanele vizate de cercetări au fost aduse la sediul EPPO din București pentru a li se aduce la cunoștință calitatea de suspecți. În cazul altora va fi făcut același lucru în următoarele zile.
Faptele cercetate ar putea constitui infracțiuni de fraudă și spălare de bani.
Oficiul European Antifraudă a deschis anchete complementare cu privire la aceleași fapte.