Doi tineri de 26 de ani suspectaţi că, în noaptea de vineri spre sâmbătă au bătut şi înjunghiat un bărbat în Centrul Vechi al Capitalei au fost identificaţi, unul dintre aceştia fiind deja în custodia poliţiştilor. Al doilea suspect nu a fost încă prins şi este căutat de anchetatori.
Cetățenii au sunat la 112 și au oferit informații despre incident, ajutând astfel oamenii legii în demersul lor de a identifica agresorii.
„Având în vedere lipsa indiciilor cu privire la identitatea persoanelor în cauză, la data de 16 mai 2015, am formulat, prin intermediul mass-media, un apel către persoanele care puteau furniza detalii referitoare la agresiunea comisă. În urma acestui apel, au fost obţinute numeroase informaţii de la persoane care s-au prezentat la organele de poliţie ori au apelat numărul unic de urgenţă, în baza cărora au fost identificate persoanele implicate în agresiune”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Trei fete s-au prezentat duminică, la Poliția Capitalei, care au declarat că i-au cunoscut pe cei doi agresori chiar în ziua incidentului, în Centrul Vechi şi au oferit anchetatorilor o serie de amănunte care au dus la identificarea tinerilor, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Ulterior, la Poliţie a ajuns şi unul dintre suspecţi, care a afirmat că nu a mai suportat presiunea mediatică.
Vineri noapte, în jurul orei 3.30, în Centrul Vechi al Capitalei, la intersecţia străzilor Şelari şi Lipscani, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost victima unei agresiuni, fiind înjunghiat de mai multe ori în zona toracelui, după ce a intrat într-un conflict cu doi tineri. (Detalii AICI)