Parchetul condus de Codruța Kovesi, anchetă de fraudă în Parlamentul European

Parchetul condus de Codruța Kovesi, anchetă de fraudă în Parlamentul European
Cel mai mare dosar anchetat de Parchetul European. Operațiunea Admiral: Grupuri de crimă organizată răspândite în 22 state, inclusiv în România, acuzate de o fraudă la TVA estimată la 2,2 miliarde de euro, sursă foto: captură YT

Patru asistenţi ai europarlamentarei italiene Stefania Zambelli ”nu au desfăşurat activităţile legate de funcţia pentru care au fost recrutaţi, sau doar parţial, documentând într-un mod fals activităţile lor în Parlamentul European”, indică un comunicat al Biroului procurorului general european (EPPO).

Europarlamentara era rudă cu cel puțin unul dintre asistenți

EPPO a confiscat peste 170.000 de euro în bunuri aparţinând europarlamentarei italiene a Ligii, Stefania Zambelli, şi a patru dintre asistenţii ei, în cadrul unei anchete pentru fraudă, relatează France Presse.

Cei patru au înşelat asupra calificării lor, ”declarând diplome şi competenţe profesionale pe care nu le au”, afirmă EPPO.

În legătură cu europarlamentara de extremă dreaptă, rudă apropiată a cel puţin unuia dintre asistenţii în cauză, ea este suspectată că a beneficiat personal de veniturile asistenţilor săi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`