Alba Iulia, orașul în care românii trebuiau să își rezerve cazare cu mult timp înainte pentru a mai găsi locuri disponibile de 1 decembrie, se confruntă cu o situația fără precedent. Alegerile parlamentare i-au făcut pe români să reconsidere distracția de Ziua Naționalei, motiv pentru care hotelurile încă mai au locuri de cazare.
„Dacă în anii ce au trecut hotelul era sold out încă de la începutul anului, turiştii îşi făceau rezervări cu un an. Anul acesta comportamentul lor a fost diferit” a declarat Iulia, director de marketing hotel, pentru Observator News.
Hotelierii au anticipat faptul că cetățenii vor petrece mai puține zile la Alba Iulia sau că vor decide să nu mai sărbătorească Ziua Națională a României în orașul în care a avut loc Unirea. Dar cu toate acestea, recunosc că situația atipică de anul acesta îi face să nu știe la ce să se aștepte din partea turiștilor.
„Ne aşteptam să fie un an atipic având în vedere că ziua alegerilor este exact de 1 decembrie şi sunt restricţii. Nu mai avem sejururi de 2, de 3 nopţi cum aveam în anii anteriori. Majoritatea turiştilor vin şi stau o singură noapte la Alba Iulia. E prima oară când ne confruntăm cu această situaţie, aşadar nu puteam anticipa ce se va întâmpla”, a mai adăugat Iulia, director de marketing hotel.
Iar cum situațiile disperate, cer măsuri disperate, autoritățile au luat decizia ca parada de Ziua Națională a României să se desfășoare în altă zi. Poate așa, mai mulți turiști vor fi participa la spectacolul pregătit cu ocazia zilei de 1 decembrie.
„Nu va fi o mare diferenţă, deşi sunt alegeri. Turiştii vor veni la Alba Iulia pentru că s-au obişnuit, a devenit o tradiţie să vină la Alba Iulia de 1 decembrie”, a declarat un localnic.
„Din păcate, anul acesta nu cred că avem mari speranţe fiindcă nu ştiu cine s-a gândit să suprapună alegerile parlamentare peste ziua de 1 decembrie. Cred că o să fie anul cu cel mai mic număr de turişti prezenţi aici la Alba Iulia”, a spus un alt localnic.
Alba Iulia nu este singurul oraș care a recurs la astfel de soluții. La Iași, parada militară va fi redusă la patru plutoane, iar tradiționala fasole cu ciolan nu va mai fi oferită cetățenilor, pentru a evita asocierea între Ziua Naţională şi campania electorală.