Slujba oficiată de Papa Francisc la Şumuleu Ciuc ar putea fi tradusă doar în limba maghiară

Publicat: 08 03. 2019, 12:09
Sursă foto: hepta.ro

În cadrul vizitei efectuate de Papa Francisc în România, Suveranul Pontif se va deplasa şi la Şumuleu Ciuc unde va ţine o slujbă pentru numeroşii credincioşi catolici din zonă.

Conform unor surse de încredere citate de ziarharghita.ro, că această slujbă va fi tradusă la microfon doar în limba maghiară.

Papa Francisc va petrece cinci ore în mijlocul pelerinilor care vor fi prezenţi la Şumuleu-Ciuc în data de 1 iunie, iar conducătorii tuturor bisericilor din Transilvania vor fi invitaţi la eveniment, au anunţat vineri, la Miercurea Ciuc, reprezentanţii comisiei de organizare ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

„Detaliile programului nu putem comunica, până când Sfântul Scaun nu va anunţa programul final al vizitei, dar putem afirma faptul că Papa Francisc, cu ajutorul lui Dumnezeu, în 1 iunie, va fi în Şumuleu Ciuc şi va petrece aproximativ cinci ore în mijlocul pelerinilor prezenţi. (…) În presă a apărut că unii conducători ai cultelor nu au primit invitaţii la acest eveniment. Dorim să subliniem că vom invita conducătorii tuturor cultelor din Transilvania, dar această invitaţie poate fi efectuată doar după comunicarea programului oficial şi final”, a declarat dr Bodó Márta, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Consiliului Judeţean Harghita.