Papa Francisc, la Iași: Astăzi, pe aceste meleaguri, este Ziua Copilului. Să ne rugăm pentru copii (VIDEO)

Publicat: 01 06. 2019, 19:13
Foto: Inquam Photos / George Calin

Papa Francisc a amintit, în discursul pe care l-a rostit sâmbătă la Iași, că la 1 iunie se sărbătorește Ziua copilului în România și i-a îndemnat pe credincioșii veniți în fața Palatului Culturii să se roage pentru cei mici.

Sfântul Părinte și-a început discursul salutându-i în limba română pe cei veniți să îl vadă.

„Aici, lângă voi, se simte căldura de a fi în familie, înconjurați de cei mici și cei mari, este ușor văzându-vă și auzindu-vă, să te simți acasă. Papa se simte acasă între voi. Vă mulțumesc pentru călduroasa primire și pentru mărturiile pe care mi le-ați dăruit. Monseniorul Petru, ca un bun și un mându tată de familie, prezentându-vă, v-a îmbrățisat pe toți cu cuvintele sale și ai confirmat-o și tu, Eduard, când ne spuneai că această întâlnire nu vrea să fie doar pentru tineri, adulți sau alții, ci ați dorit ca în acaestă seară să fie împreună cu noi părinții și bunicii noștri”, a spus Papa Francisc.

„Astăzi, pe aceste meleaguri, este Ziua Copilului. Să-i salutăm cu aplauze puternice. Aș vrea ca primul lucru pe care-l facem să fie acela de a ne ruga pentru ei, să-i cerem Precuratei să-i protejeze cu mantia Sa. Iisus i-a pus în mijlocul apostolilor săi și noi vrem să-i așezăm în mijlocul nostru și să ne reafirmăm ca cei care l-au iubit pe Dumnezeu făgăduind dreptul la viitor. Mă bucur să știu că în această Piață se află chipul familiei lui Dumnezeu, care-i îmbrățișează pe tineri, pe soți, persoanele consacrate, pe bătrânii români din diferitele regiuni și din diferitele tradiții, precum și pe cei veniți din Moldova de dincolo de Prut, pe credincioșii ciangăi și pe cei polonezi și ruși. Duhul Sfânt ne convoacă pe toți și ne ajută să descoperim frumusețea de a sta împreună și de a ne întâlni, fiecare cu limba sa și cu propria tradiție, dar fericiți cu toții de a ne întâlni ca frați, cu acea bucurie pe care o împărtășeau Elisabeta și Ioan, cu cei 11 fii ai lor, diferiți, sosiți din locuri diferite, dar care astăzi s-au reunit toți așa cum odată în fiecare duminică dimineață luau cu toții drumul spre Biserică”, a mai spus Papa Francisc.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.