Papa Francisc, despre PANDEMIA DE CORONAVIRUS: „Preoții trebuie să fie în acest timp aproape de oameni”
Din cauza pandemiei de coronavirus din Italia, Papa Franciscevită apariţiile publice și le vorbește credincioșilor prin intermediul unor legături video.
Vaticanul a explicat că decizia „a fost necesară pentru a evita riscurile de răspândire a Covid-19 legate de formarea de adunări de oameni în timpul verificărilor pentru accesul în Piaţa Sf. Petru”.
În cadrulSfintei Liturghii de vineri, Suveranul Pontif a amintit de cei care au fost afectați de actuala pandemie, rugându-I totodată pe preoți să le fie aproape credincioșilor în aceste vremuri tulburi.
„În aceste zile ne alăturăm bolnavilor, familiilor, care suferă de această pandemie. Și aș vrea să mă rog și astăzi pentru păstorii care trebuie să însoțească poporul lui Dumnezeu în această criză: ca Domnul să le dea puterea și capacitatea de a alege cele mai bune mijloace de a ajuta”, a transmis Papa Francisc.