Papa Benedict a binecuvântat credincioșii de Crăciun în limba română, la slujba de la Vatican

Publicat: 25 12. 2011, 09:27
Foto: telegraph.co.uk

Credincioşii catolici au întâmpinat aşa cum se cuvine Crăciunul. Mii de oameni au primit vestea naşterii Domnului în basilica Sfântul Petru de la Vatican. Slujba de la miezul nopţii a fost oficiată de  Papa Benedict al XVI-lea.

La miezul zilei, Suveranul Pontif va da binecuvântarea către lume în mai multe limbi străine, printre care şi limba română.   

Slujba de Crăciun de la Vatican a început la miezul nopţii. Suveranul Pontif a mers în papamobil până aproape de altar. În predica sa, Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii la armonie în familie şi le-a cerut să se gândească mai mult la lucrurile sfinte decât la cele lumeşti, sperând că prin aceasta vor găsi adevărata bucurie şi lumină în suflet.

Astăzi, Crăciunul a devenit o sărbătoare comercială. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să vedem dincolo de strălucirea acestor sărbători şi să descoperim în spatele lor pruncul din ieslea din Bethleem pentru a regăsi adevărata bucurie şi lumină din suflet„, a spus Papa.

Suveranul Pontif a avut un cuvânt de îmbărbătare şi pentru cei săraci.

Să ne rugăm mai ales în aceste momente pentru cei care săbătoresc Crăciunul în sărăcie, în suferinţă, la imigranţi. Fie ca lumina dumnezeiască să le intre în suflet şi ca noi, alături de ei să fim atinşi de acea lumină şi de bunătatea pe care Dumnezeu a adus-o în lume prin naşterea fiului său în ieslea din Bethleem„, a adăugat acesta.

Din păcate, starea de sănătate a Suveranului Pontif nu a fost foarte bună. Vizibil obosit, el şi-a întrerupt de multe ori predica din cauza tusei.

Papa Benedict a oficiat slujba de Crăciun de la Vatican

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_14005').select();" id="embed_text_14005" />