Panică pe o plajă din Portugalia. Un rechin albastru a fost observat la doar câțiva metri de turiștii care făceau baie

Publicat: 20 07. 2023, 21:24
Sursa foto: captura video Youtube/ Braga TV

Clipe de panică pentru turiștii de pe o plajă din Portugalia. Un rechin albastru a fost observat la doar câțiva metri de apă, foarte aproape de turiștii care făceau baie.

Copii au început să țipe de la țărm în momentul în care au văzut rechinul înotând aproape de oameni, iar salvamarii observau de aproape situația pentru a se asigura că toată lumea este în siguranțăm informează Știrile Kanald D.

Unii oameni nu au mai avut curaj să intre în apă

După ce s-a dat alarma, toți oamenii au fugit pe mal, cu excepția unui turist care a intrat în apa până la genunchi, fiind destul de aproape de rechin.  Persoanele au revenit în apă abia după câteva ore, când au fost informați că animalul marin a dispărut. Dar, nu toți turiștii au mai avut curaj să intre în apă.

Această specie de rechin poate ajunge până la 3,5 metri lungime.

În ultimele luni, astfel de apariții au devenit din ce în ce mai dese în largul coastelor Spaniei și Portugaliei.