Au fost momente de panică pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, în apropiere de satul Murighiol. O barcă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea, cu şapte persoane la bord, s-a răsturnat.
În urma incidentului, un bărbat se află în stop cardio-respirator, iar medicii se luptă să-l salveze, potrivit Agerpres.
Două din cele şapte persoane care se aflau în barca IPJ au fost preluate de două ambarcaţiuni care se îndreaptă spre Tulcea, iar alte patru persoane sunt în stare stabilă, a declarat directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Tulcea, Radu Sicinschi.
„Medicii încearcă să resusciteze o persoană aflat în stop cardio-respirator, dar e foarte greu de spus care sunt şansele reale de supravieţuire”, a declarat directorul medical al SAJ.
IPJ Tulcea a confirmat că în eveniment a fost implicată o ambarcaţiune a instituţiei şi a precizat că în cauză se fac cercetări.