Panică pe calea ferată! Două trenuri, pe cale să se ciocnească în apropiere de Timișoara (VIDEO)

Publicat: 04 07. 2016, 10:16
foto: opiniatimisoarei.ro

Două trenuri au fost la un pas să se ciocnească în apropiere de Timişoara. Trenurile au ajuns faţă în faţă, dupa ce unul dintre ele a intrat pe aceeași linie, arată B1 TV.

Totul s-a întâmplat la ieșire din gara Cavaran din județul Caraș-Severin. Trenurile nu aveau viteză, astfel că au reușit să oprească la timp, fără ca nimeni să fie rănit.

Călătorii s-au ales însă cu o sperietură zdravană. Oamenii așteaptă acum în vagoane remedierea situației.

Trenurile nu s-ar fi întâlnit, potrivit purtătorului de cuvânt al . A fost o depășire de semnal la ieșirea dintre stația Cărăvan, era un semnal pe roșu care a fost depășit. Incidentul a avut loc în decursul acestei dimineți. În tren se aflau peste 200 de pasageri, dar aceștia sunt în afara oricărui pericol.

Urmează să fie stabilită o comisie de anchetă pentru a se stabili care au fost cauzele acestui incident.

Panică pe calea ferată! Două trenuri, pe cale să se ciocnească în apropiere de Timișoara

#DIRECT_ONE_73nkvv#