Pandemia de coronavirus, la o nouă bornă psihologică: Peste 20 de milioane de cazuri de COVID-19 confirmate în toată lumea. Cum arată situația la nivel global

Publicat: 10 08. 2020, 22:07
foto: Pixabay

Pandemia de coronavirus a atins un nou prag psihologic luni, când numărul cazurilor de COVID-19 confirmate la nivel global a trecut de 20 de milioane, potrivit bilanțului Reuters, în care SUA, Brazilia și India contabilizează mai mult de jumătate din totalul îmbolnăvirilor depistate pe mapamond.

Pandemia de coronavirus, la o nouă bornă psihologică: Peste 20 de milioane de cazuri de COVID-19 confirmate în toată lumea

Boala respiratorie este legată de peste 728.000 de decese în toată lumea. Bilanțul Reuters, care are la bază rapoarte guvernamentale, arată că noul coronavirus accelerează. De la momentul în care era raportată prima îmbolnăvire – în debutul lui ianuarie 2020, la Wuhan, China – a durat aproape șase luni să infecteze 10 milioane de persoane. Cu toate acestea, a fost nevoie de doar 43 de zile pentru ca bilanțul să se dubleze, până la 20 de milioane.

Experții sunt de părere că datele oficiale sunt mai mici decât numărul real al cazurilor de infecție cu noul coronavirus, dar și decât cel al deceselor – mai ales în țările în care capacitatea de testare este limitată.

Cum arată situația la nivel global

SUA au în jur de 5 milioane de cazuri confirmate de COVID-19, Brazilia 3 milioane, iar India 2 milioane. Rusia și Africa de Sud au depistat și ele un număr alarmant de îmbolnăviri.

Pandemia accelerează în special în America de Sud, care are o pondere de aproximativ 28% în numărul cazurilor confirmate la nivel global, respectiv de peste 30% în bilanțul deceselor.

Cu primul val de virus fără să-și fi atins vârful în anumite țări și cu focarele înregistrând o adevărată resurgență în altele, guvernele încă acționează cu abordări diferite. Anumite state naționale reintroduc măsuri stricte de siguranță sanitară, în timp ce altele continuă să relaxeze restricțiile.

Experții din sectorul sanitar se așteaptă la tot mai multe dileme în ceea ce privește școlile, munca și supraviețuirea vieții sociale până la momentul în care un vaccin sigur și eficient va fi disponibil pe piață.

Cursa pentru un vaccin are peste 150 de candidați în faza de dezvoltare și testare în toată lumea, iar 25 sunt deja în faza de studii clinice pe oameni, potrivit datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății.

Marea Britanie a adăugat atât Spania, cât și Belgia pe lista țărilor de unde, la sosire, călătorii trebuie să intre în izolare la domiciliu pe o perioadă de 14 zile.

În Asia, China continuă să suprime focarele de infecție cu coronavirus, folosind măsuri de carantină pe plan local, și a ajuns la unul dintre cele mai mici numere de cazuri noi de pe continent.

Australia a introdus măsuri stricte de carantină și a limitat viața de noapte în Melbourne. Vecinii din Noua Zeelandă, unde în marea parte viața a revenit la normal, au ajuns în acest weekend la 100 de zile fără niciun caz nou de transmitere locală.