Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni și Palatul Victoria nu vor mai avea nevoie de obținerea avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu, conform proiectului pe care îl pregătește Guvernul, la inițiativa Ministerului de Interne, și care a fost analizat de Profit.ro. În schimb, apartamentele și camerele de închiriat ar urma să fie obligate să îl obțină.
Legislația actuală prevede că nu se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu lucrările de construcții la obiective cu caracter militar și cele cuprinse în programele de investiții și reparații ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Serviciului de Protecție și Pază, dar nici construcțiile nucleare și cele aferente părții clasice a centralei nucleare.
Potrivit autorităților, prin OUG nr. 80 din 2021, la nivelul ansamblului Palatului Cotroceni, imobilului Palatului Parlamentului și complexului Palatul Victoria se constituie subunități profesioniste de intervenție, iar ele dispun de particularități constructive și de securitate națională ce împiedică parcurgerea procedurilor generale pentru avizare și/sau autorizare privind securitatea la incendiu.
Astfel, activitatea legată de securitatea la incendiu în cele trei ansambluri va fi efectuată prin structurile proprii, cu avizul IGSU, împreună cu subunitățile profesioniste de intervenție constituite, aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov.
Totodată, vor fi exceptate clădirile și amenajările Administrației Naționale a Penitenciarelor, cele de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, respectiv clădirile sau spațiile destinate fabricării, reparării și modernizării produselor de tehnică militară, capacități aferente industriei de apărare.
Mai mult, vor fi eliminate de la avizare structurile de primire turistică de tip minihoteluri, sate de vacanță, popasuri turistice și căsuțe de camping.
În schimb, sunt introduse apartamentele de închiriat, dar și spațiile comerciale aferente stațiilor de metrou.