Pagubă de peste 2 milioane de lei pentru o bătrână păcălită de un escroc. Metoda folosită de acesta

Publicat: 27 11. 2024, 13:02
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat a fost reținut de autorități după ce a folosit mai multe identități false și a convins-o pe o bătrână să îi încredințeze bani și două mașini, potrivit Observatornews.ro.

Bătrâna păcălită de escroc a suferit o pagubă de peste 2 milioane de lei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad spune că, în perioada martie 2023 – mai 2024, bărbatul respectiv a indus-o în eroare pe o femeie de 77 de ani, prin folosirea de nume și calități mincinoase (pretinși funcţionari publici din cadrul ANAF sau Poliţie, avocat), în scopul de a obține sume mari de bani și două autoturisme. Procurorii spun că individul i-a produs victimei o pagubă de peste 2 milioane de lei.

Bărbatul a fost reținut de autorități și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.