Pandemia de coronavirus reprezintă un calvar pentru pacienții care suferă de boli reumatismale inflamatorii. Aproximativ 62% dintre aceștia se confruntă cu mari probleme din cauza lipsei accesului la servicii medicale, a dificultăţii de a ajunge la spital.
De asemenea cei mai mulți pacienți care suferă de aceste afecțiuni se tem că se pot infecta cuSARS-CoV-2, potrivit unei cercetări realizate de Asociaţia Pacienţilor cu Boli Reumatismale Inflamatorii din Transilvania ART şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România – COPAC.
Potrivit studiului, 36,1% dintre pacienţii cu boli reumatismale inflamatorii spun că problema cea mai mare cu care se confruntă în perioada pandemiei cu noul coronavirus este lipsa accesului la servicii medicale.
Pentru 20,2% problema majoră constă în dificultatea de a ajunge la spital, pentru 2,9% lipsa tratamentului şi pentru 2,8% lipsa unui anumit medicament. Pentru 38% prevalează teama de a nu se infecta cu SARS-CoV-2, se precizează în comunicat.
Conform cercetării, 35,9% dintre aceşti pacienţi au spus că nu au fost niciodată la medicul reumatolog în acest an, iar 21,5% doar trei ori. O treime (33,5%) dintre cei chestionaţi au precizat că au fost la medicul reumatolog de câte ori au avut nevoie.
Situația este și mai gravă pentru 29,5% dintre pacienţi care spun că şi-au întrerupt tratamentul, menţionând motive precum: lipsa accesului la medicul curant, spitalul în cauză nefiind accesibil şi bolnavilor cronici, perioade în care nu s-a găsit medicamentul necesar, lipsa accesului la controlul periodic, imposibilitatea schimbării medicaţiei în situaţiile în care acest lucru se impunea din cauză că a lipsit accesul la medicul curant, necunoaşterea planului de tratament în lipsa comunicării cu medicul.
Potrivit cercetării, 29% dintre respondenţi au susţinut că au avut nevoie de internare în această perioadă, însă nu au făcut acest lucru fie pentru că se tem de contaminare, fie spitalul la care se tratau a devenit COVID.
Carmen Orban, medic specialist ATI, a avertizat că sistemul sanitar nu va mai face față epidemiei dacă regulile de prevenție nu vor fi respectate cu strictețe, informeazăB1 TV. De altfel, secretarul de statRaed Arafata avertizat, în cadrul unei videconferinţe, că e de aşteptat că numărul pacienților care intră zilnic la Terapie Intensivă să ajungă la 100, iar sistemul de sănătate va trebui să se adapteze la măsurile solicitate de medicina dezastrelor.
Carmen Orban, medic specialist ATI, a susținut că sistemul sanitar românesc e pus la grea încercare de când a izbucnit această criză sanitară și ar putea intra în colaps dacă oamenii nu respectă regulile de prevenție, ducând astfel la o creștere a numărului de pacienți.