Pacienții COVID-19 internați în spitalul mobil de la Lețcani sunt transferați la alte spitale din Iași deoarece e foarte frig și instalația de căldură nu face față.
Mai mulți bolnavi COVID care primesc îngrijiri la spitalul mobil din Lețcani, inclusiv cei internați la Terapie Intensivă, sunt mutați la alte spitale din Iași din cauza frigului din saloane.
Temperaturile nocturne au ajuns să scadă sub zero grade Celsius, iar instalația de căldură a spitalului mobil nu mai face față. Firma care se ocupă cu verificarea instalaţiei a reuşit să rezolve problema doar în câteva containere.
Surse medicale citate de News.ro susțin că vor rămâne operaţionale doar două saloane de ATI, cu 12 bolnavi. Restul pacienților în stare critică vor fi transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Vasile Cepoi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, explicase anterior că instalația de căldură de la Lețcani e „inadecvată” condițiilor meteo din această perioadă.
„Vom avea sub zero grade pe timpul nopţii şi căutăm soluţii. Instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este inadecvată. Vrem să prevenim situaţia în care în saloane să fie frig. Firma angajată de Euronest a transmis că a găsit soluţii, dar noi ne pregătim şi cu soluţii alternative. Vrem să avem o soluţie de rezervă pentru a evita situaţia ca pacienţii să fie supuşi la hipotermie. Soluţia este să creăm paturi de terapie intensivă în alte spitale, în saloane care nu sunt de terapie intensivă, dar care au guri de oxigen”, a declarat Vasile Cepoi.
Spitalul modular de la Leţcani a fost închis și la începutul acestui an, tot din cauza frigului.