Pacienți confundați la Spitalul Județean Vaslui: Au dus un bărbat cu ambulanța vreo 20 de kilometri, pentru a realiza că au greșit persoana

Publicat: 18 04. 2019, 16:24
foto: Pixabay

Un bărbat de 78 de ani a fost luat de ambulanță de la Spitalul Județean Vaslui și dus la un centru pentru bătrâni, însă abia la destinație echipajul a aflat că a greșit bolnavul, relatează digi24.ro.

Așadar, în miez de noapte, bătrânul a fost luat de la SJ Vaslui și dus cu ambulanța la o distanță de circa 20 de kilometri. Totuși, spune dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, personalul din căminul respectiv nu l-a recunoscut pe pacient, motiv pentru care a afirmat că nu este al lor. Prin urmare, ambulanța s-a întors la spital.

Ana Rinder, managerul SJ Vaslui, a declarat că, în cursul zilei de luni, au ajuns la unitatea de primiri urgenţe doi pacienţi de aceeaşi vârstă, 78 de ani, cu aceeaşi patologie – accident vascular cerebral în antecedent, purtători de sondă urinară, ambii au venit pentru schimbarea sondei.

„Nu au fost puse brăţările de identificare conform procedurii şi de aici a pornit încurcătura. Este o anchetă administrativă, doamna asistentă care se face vinovată de eroare de identificare a pacientului va fi cercetată în comisia de disciplină”, a spus Rinder, potrivit sursei citate.