Ferme MARI de ovine, LICHIDATE în întregime din cauza unei boli cumplite

Ferme MARI de ovine, LICHIDATE în întregime din cauza unei boli cumplite

Scrapia, o boală care înseamnă pentru ovine ce înseamnă pesta porcină africană pentru porci, face ravagii în fermele din România.

Deși autoritățile sanitare veterinare nu spun nimic, nu anunță oficial ce se întâmplă, zilele acestea, în județul Bihor, comuna Paleu, satul Uileacul de Munte, o fermă de aproape 2.000 de capete de ovine va fi lichidată în întregime din cauza acestei boli, scrie agroinfo.ro.

”Mi-au spus că-mi iau animalele și le duc. Îmi lichidează toată ferma. Avem multe oi, aproape 2.000. Așa mi-au spus că-mi dau despăgubiri. A fost comisie mare aici, la mine. Eu am animale grozave, nu orice animale. Din rasa Țurcană, oi mari, bâle, oacheșe. De o viață am rasa asta. În urmă cu două luni au descoperit scrapia în ferma mea. Tot am avut cazuri, ba o oaie, ba două și nu le-am dus. După un timp am zis: măi, ce-i cu astea?! Și m-am dus cu un cap de oaie la DSV (Direcția Sanitară Veterinară n.r.). Ce are, domle? Și după aia mi s-a comunicat ce au. Mi-a venit ca un trăznet. Au trimis la București și, iarăși, tot așa. Mi s-a comunicat că a venit rezultatul de la București că e scrapie. Comisia a fost de multe ori la mine în fermă.

Și acum, de câteva zile, au venit cu două jeep-uri pline, două Duster. Nu-i cunosc pe toți, pe unul, doi că fac parte din DSV Bihor. Dar de aproape nu cunosc pe nimeni. Cu greu mă despart de oi, că le am de o viață. Îmi vine să mor! Eu nu pot să trăiesc fără oi, că într-un an îmi trage clopotul. Io am început de la un miel și ăla l-am cumpărat. Mă ocup de oi de când am plecat pe picioare.

Părinții mei or fost săraci. Le-am făcut cu bâta, am fost slugă mult, mult. Nu știu cum a ajuns boala asta că nu am avut…Nu am cumpărat niciun cap. Nici berbeci! Deloc! Am trecut, în primăvară, că noi avem două domicilii, pe lângă turma unuia care a avut boala asta și io numai acolo mă țin cu capul, că de acolo am luat boala asta. Avem și casă pe frontiera cu Ungaria de peste 40 de ani și am și acolo saivan, dar locul de vară e aici, că în câmpie sunt pășunile strâmte și nu putem trăi. Poate dacă ai avea vreo 200 de oi. Așa mă țin io cu capul că de acolo, când am trecut cu turma. Bănuiesc, dar nu știu. Plâng zi și noapte. Cam de vreo lună am aflat că mi le ia pe toate. Nu vă mai pot da niciun răspuns”, a mărturisitcrescătorul de ovine Miron Hulea, în exclusivitate pentru sursa citată.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”