OUG privind plafonarea adaosului comercial, criticată dur de industria alimentară: „Reducerile le vom găsi în creșteri de prețuri în alte produse care se vând săptămânal” (VIDEO)

Publicat: 30 06. 2023, 17:40
Actualizat: 30 06. 2023, 18:08
Foto simbol: Pixabay

Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, a criticat în emisiunea Politica zilei, cu Ioana Constantin, OUG privind plafonarea adaosului comercial, precizând că este sceptic că măsura va duce la scăderea prețului la produsele de bază. Acesta a precizat că marile lanțuri comerciale sunt încurajate să crească prețurile la alte produse de bază pentru a compensa eventuale prețuri, astfel că tot cumpărătorii vor avea de suferit:

“Nu cred în realizarea acestor lucruri sau chiar dacă s-ar realiza mi se pare imposibil de controlat atâta timp cât mai mult ca sigur că dacă vom asista la aceste reduceri, reducerile le vom găsi în creșteri de prețuri în alte produse. Fiți convinsă că se vor regăsi în acele produse care se vând săptămânal sau lunar. Asta înseamnă produse cosmetice, detergenți, hârtie igienică. Produse cu vânzare mult mai rapidă”.

Dragoș Frumosu a precizat că măsura a fost luată de Guvern fără o consultare reală și fără un studiu amănunțit:

“De ce nu cred în ea? Stabilirea unuia adaos comercial de maxim 20% la procesare…eu nu știu de unde au scos-o cu 40%adaos comercial la procesare pentru că nu poate să fie așa ceva în procesare deci nu văd de unde s-ar reduce un asemenea procent sau de unde s-ar rămâne la 20% pe de o parte, pe de altă parte nu au fost consultări clare astfel încât să faci niște analize. Ar fi fost foarte benefic înainte de luarea măsurii instituțiile statului să verifice cum stau lucrurile în realitate și abia apoi să iei măsuri. Nu cred că rețelele comerciale vor pierde practicând reducerile acestea”.