EFECTELE OUG 7: Două secţii din cadrul DNA rămân fără conducere. CSM respinge orice delegări pentru șefii din DNA (VIDEO)

Publicat: 26 02. 2019, 15:39
Foto: Captură B1 TV

Consiliul Superior al Magistraturii respinge solicitările privind prelungirea delegărilor în cazul șefilor din DNA, măsura fiind o consecință a intrării în vigoare a OUG 7. Decizia a fost luată marți de Secția pentru procurori din cadrul CSM, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

OUG 7 conține o prevedere prin care se interzice prelungirea delegărilor în funcții. În aceste condiții, Secția judiciară și Secția de combatere a corupției de la DNA vor rămâne fără șefi începând de la 20 martie.

Drept urmare, șeful interimar al DNA, Nistor Călin, a solicitat la CSM prelungirea acestor detașări, însă având în vedere intrarea în vigoare a OUG 7, acest lucru nu mai este posibil.

Astfel, începând de la 20 martie, procurorii nu vor mai putea participa în instanțe ca procurori de ședință, în cazul Secției judiciare. În ceea ce privește Secția de combatere a infracțiunilor de corupție, acesta nu va mai putea trimite pe nimeni în judecată având în vedere că șefii de secție sunt cei care infirmă sau confirmă soluțiile în anumite cazuri.

Redăm, mai jos, comunicatul de presă al CSM:

În ședința din 26.02.2019, Secția pentru procurori a decis respingerea propunerilor formulate de D.N.A. de prelungire a delegărilor în două funcții de conducere din cadrul acestei structuri, respectiv aceea de procuror șef al Secției de combatere a corupției și de procuror șef al Secției judiciare penale.

La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 care interzic delegările în funcții de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Președintele României.

Ca efect al acestei măsuri, funcțiile se vor vacanta pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată, cu consecințe asupra exercitării atribuțiilor specifice, dintre care menționăm doar pe cea privind verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriilor.

Secția de procurori atrage atenția încă o dată asupra efectelor O.U.G. nr. 7/2019 asupra activității Ministerului Public, reiterând în acest context necesitatea abrogării tuturor prevederilor din actul normativ menționat, care sunt de natură să afecteze această activitate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.