Un localnic al municipiului Vaslui a găsit miercuri fragmente oasoase pe malul lacului Delea, de la periferia orașului. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au declanșat o amplă anchetă în urma acestei descoperiri.
Cel mai probabil, osemintele au fost scoase la iveală de ploile torențiale care au avut loc în Vaslui în ultima perioadă. Bărbătul care a descoperit cadavrul a sunat imediat la numărul de urgență 112.
Anchetatorii sosiți la fața locului au periat întreaga zonă și au recuperat mai multe fragmente osoase, atât din cutia craniană, cât și din membre și toarace, relatează Mediafax.
Deocamdată nu se știe decât că este vorba despre rămășițele unui adult, dar nu s-a putut stabili și sexul său. Fragmentele oasoase descoperite vor fi transmise spre analiză unui laborator, care va determina, în primul rând, vechimea acestora.