Organizațiile de activiști, pentru o Românie mai bună: Doar dacă vor reuși să se țină la distanță de extremism și violență pot deveni reprezentante esențiale ale societății civile

Publicat: 18 06. 2015, 10:42

În ultimele săptămâni au fost scoase la iveală mai multe scandaluri în care au fost implicați activiști de mediu. Două exemple în acest sens sunt incidentul de pe Râul Alb, și, mai recent, scandalul celor doi băieți care s-au încăierat cu poliția.

Referitor la revolta de pe Râul Alb, “activiștii implicați în încăierare au fost prezentați ca niște eroi ai salvării mediului, iar localnicii au fost numiți în permanență “agresori”, chiar dacă împrejurările scandalului au rămas neclare”, scrie Ina Gabriela Funețan pe biziday.ro.

În urma acestei lupte, proprietarul pădurii a fost călcat de unul dintre activiști, rămânând paralizat.

„Această nenorocire, nedorită de nici una dintre părți, sunt sigură, a fost notată de presă în treacăt, pentru că trebuie să recunoașteți că mutilarea unui om nu dă bine deloc la imaginea tinerilor idealiști care salvează râurile și pădurile patriei”, adaugă aceasta.

Referitor la cel de-al doilea caz, când un polițist a împușcat un copil în cap, filmarea dezvăluie cum a început totul.

“Și dacă la început aveam doi eroi aproape uciși de forțele de represiune, constatăm acum că avem, de fapt, doi puști băuți și puși pe harțag care căutau scandal cu lumânarea. Nu discut aici cât de corect a acționat polițistul, are superiori care să stabilească asta. Discut, din nou, modul în care violențele activiștilor sunt reflectate în presă: activistul este un erou, el nu poate fi contrazis și oricine i se opune este, automat, vinovat”, adaugă aceasta.

„Poate că e momentul ca organizațiile de activiști să se profesionalizeze. (…) Doar dacă vor reuși să se țină la distanță de extremism și violență, organizațiile hipsterilor pot deveni reprezentante esențiale ale societății civile și speranța într-o Românie mai bună, așa cum încă îmi place mie să cred”, conchide Ina Gabriela Funețan