Ordonanța pentru abrogarea articolului de lege de care au beneficiat pușcăriașii cărturari, în dezbatere publică

Ordonanța pentru abrogarea articolului de lege de care au beneficiat pușcăriașii cărturari, în dezbatere publică
Foto: hotnews.ro

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică ordonanța de urgență privind abrogarea articolului de lege care permite reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice, informează B1 TV.

De altfel, aceasta a fost o promisiune a Ministrului Raluca Prună, după ce numărul așa-ziselor lucrări științifice redactate de după gratii a explodat în ultimul timp, iar unii dintre pușcăriașii-vedetă au fost eliberați mai devreme pentru că au scris cărți asupra cărora planează suspiciuni de plagiat.

Joi, Consiliul Superior al Magistraturii a dat un aviz negativ asupra acestei propuneri de abrogare, dar avizul fiind doar unul consultativ, Raluca Prună a promis că va continua cu demersul său.

Tot joi, a apărut un nou episod în scandalul ”lucrărilor științifice” ale foștilor pușcăriași.  Membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti au stabilit că lucrarea publicată de George Copos în vremea în care era încarcerat la Penitenciarul Rahova este ”un plagiat subtil”. ( Detalii AICI)

Chiar și DNA s-a autosesizat în cazul lucrărilor științifice, existând suspiciuni privind săvârșirea ”infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracțiuni de corupție, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanțele de judecată”. (Detalii AICI)

200 de puşcăriaşi au publicat nu mai puţin de 400 de cărţi, în ultimii trei ani, iar Ministerul Justiției a publicat lista profesorilor și editurilor care au girat operele scrise. (Detalii AICI)

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dat publicității o listă cu titlurile lucrărilor științifice publicate de deţinuţi în perioada 2013 – 2015. Printre numele importante se numără Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Copos, Gigi Becali şi Cătălin Voicu. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`