Oradea: Șase bărbați implicați într-un accident ușor au fost reținuți după ce s-au luat la bătaie
Șase bărbați au stat în noaptea de vineri spre sâmbătă în arest, după un accident ce a avut loc pe o stradă din Oradea.
În loc să rezolve situația amiabil, ocupanții celor două mașini implicate, opt persoane la număr, s-au luat la bătaie și doar mascații au reușit să-i despartă. Din cei opt, șase au stat o noapte la arest să se calmeze.
În arest după ce s-au luat la bătaie
„În urma primelor investigații efectuate la fața locului de polițiști, s-a constatat că, un bărbat de 41 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eforie din municipiul Oradea, ar fi fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani, tot din Oradea, evenimentul rutier fiind unul fără victime.
În urma evenimentului rutier, între conducătorii auto și doi bărbați de 28 și 52 de ani, pasagerii din cel de-al doilea autoturism implicat și alte patru persoane cu vârste cuprinse între 22 și 53 de ani, toți din Oradea, rude ale conducătorului primului autoturism, care se aflau la fața locului, s-ar fi declanșat o altercație spontană, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi”, a declarat agentul șef Alin Laza, de la Biroul de Presă al Poliției Bihor, pentru eBihoreanul.
La fața locului au ajuns polițiștii și luptătorii de la Acțiuni Speciale. Abia aceștia au reușit să-i despartă pe bătăuși.
Vineri, toate cele opt persoanele implicate au fost audiate, iar șase dintre ele au ajuns în arest pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Ancheta continuă.